În Piracanga, bananierii şi ananaşii cresc precum prunii şi vişinii în curtea bunicii de la Străoane. Citeşte şi:
Bănăţenii cresc bananieri
Aşa, ca nebunii! Ce-i drept, ananasului (care arată ca o tufă pitică şi înţepăcioasă) îi ia doi ani ca să producă un fruct. Însă se plantează în felul următor: cumperi ananasul cu tot cu frunze de la piaţă, tai frunzele, având grijă să păstrezi la capăt un pic din fruct, pui frunzele astea cu bucata de fruct direct în nisip şi gata, a prins rădăcini!
Cu bananierii, surpriza cea mai mare a fost să aflăm că le place cel mai mult şi mai mult apa din fosa septică. Da, aceea care se scurge de la baie. Un bananier drenează cam 15 litri de apă pe zi, curăţând şi secând în felul ăsta apa din fosă şi bacteriile, şi toate alea. „Păi şi sunt bune de mâncat bananele, după ce s-au hrănit cu caca?“, l-a întrebat Didier pe Ronaldo, specialistul nostru în permacultură, acum vreo doi ani. „Ştii ce?“, zice Ronaldo, „tu fă ce ai de făcut la toaletă, iar eu sunt ăla care mănâncă bananele, ok?“
În curte la noi sunt vreo 15 bananieri, dintre care trei au făcut banane. Le pândim de prin luna august - sunt făcute? Le tăiem? Nu sunt făcute? Le mai lăsăm? Şi aflăm că bananele pot fi culese atunci când le cade floarea. Şi, într-o bună zi din săptămâna trecută, vedem că floarea unuia dintre pomi a căzut, iar grămada de banane e aşa de grea, că mai are puţin şi cade şi pomul cu totul! Aşa că ia Florian al meu scara şi maceta, se urcă în vârf de bananier şi taie dintr-o lovitură ditamai 40 de banane, încă verzi. Cică aşa trebuie.
Acum le aşteptăm să se îngălbenească. Le studiem în fiecare dimineaţă şi le acoperim grijulii seara, să nu le atace liliecii. Mari emoţii: va fi prima oară în viaţa noastră când o să mâncăm banane producţie proprie, dacă înţelegeţi ce vreau să zic...
