Horia-Roman Patapievici: „Sufletul suportă cel mai greu starea de confuzie morală”. Sursa: Codrin Prisecaru
Ca să fie împăcat, trebuie să tranşeze într-un fel sau altul raportul dintre faptele sale şi valorile în care crede: dacă nu reuşeşte să o facă, se „divizează” şi se instalează în boală. Soluţia sa la neputinţa de a-şi pune de acord faptele cu valorile este „pierderea minţilor”.
Mintea, la rândul ei, suportă cel mai greu starea de confuzie cognitivă. Ca să se menţină în stare de cunoaştere, mintea trebuie să tranşeze într-un fel sau altul raportul faţă de adevăr al puzderiei de informaţii şi afirmaţii cu care este continuu bombardată: dacă nu reuşeşte să o facă, intră în confuzie şi îşi pierde capacitatea de orientare.
Soluţia ei la incapacitatea de a distinge între adevăr şi fals este transformarea realităţii în fantasmă, iar veritabila orientare printre faptele realităţii, care este ghidată de adevăr, e înlocuită cu orientarea printre fantasme, care e ghidată de logica auto-hipnotică a fantasmagoriei.
Aşa cum „divizarea” sufletului e pentru suflet o boală, tot aşa şi transformarea realităţii comune în fantasmă personală este pentru minte o boală. Când suntem treji, toţi vedem aceeaşi realitate; când dormim, fiecare are visele lui. Ce se întâmplă însă atunci când, treji fiind, fiecare vede altă realitate? Înseamnă că suntem fie la balamuc, fie în România.
La noi, societatea s-a fracturat nu după criterii de clasă (în acest sens, nu suntem o „societate marxistă”), ci pe criterii de realitate (suntem, dacă vreţi, o „societate epistemologică” sau una „psihiatrică”, depinde de unghiul de vedere): grupurile care se înfruntă în spaţiul public românesc jură pe realităţi diferite şi trăiesc, de aceea, în lumi incompatibile.
Singura legătură între aceste lumi este respingerea mutuală, care e
