Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de euro - taxa de mediu pentru un frigider

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 11 noiembrie 2006 ·

Integrarea în Uniunea Europeană ne va aduce câteva ieftiniri, prin diminuarea taxelor vamale, sau chiar eliminarea acestora, pentru anumite produse electronice şi electrocasnice. Potrivit aşteptărilor analiştilor economici, preţurile acestora s-ar putea reduce cu 30%. Totuşi, de anul viitor vor intra în vigoare şi taxele de salubritate pentru reciclarea deşeurilor electronice şi electrocasnice, acestea urmând să se regăsească în adaosul la preţul afişat pe rafturile magazinelor.

„Taxa verde” se va aplica echipamentelor IT, electronicelor şi electrocasnicelor, aceasta putând ajunge până la 20 de euro în cazul frigiderelor, considerate produse grele. Taxa este aplicată şi în Europa. Pentru o imprimantă ea este de aproape 3 euro, pentru un monitor - 6 euro, pentru un laptop - 7-8 euro, pentru un calculator - între 10 şi 12 euro, iar pentru o combină frigorifică, taxa verde este de 16-17 euro.

Reprezentanţii organizaţiilor de gestionare a deşeurilor IT susţin că o urmare a aplicării acestei taxe va fi creşterea taxei locale de salubritate. Aceştia susţin că în statele UE taxa locală este undeva între 150 şi 200 de euro pe an. Statisticile arată că piaţa românească a deşeurilor reciclabile din categoria IT, electronice şi electrocasnice este de aproximativ 15 milioane de euro. Ea este mică în raport cu Olanda, unde această piaţă a deşeurilor ajunge la 25 de milioane, sau cu Germania, unde depăşeşte valoarea de 60 de milioane de euro.

Colectarea deşeurilor a rămas de izbelişte

Potrivit surselor citate, la capitolul colectării deşeurilor, România este rămasă în urmă. El spune că, până acum, 99% dintre primari nu au făcut nimic pentru colectarea selectivă a deşeurilor electrice şi electronice. Conform legii, au cedat terenuri de pe domeniul public, însă acest lucru nu are relevanţă prea mare din perspectiva colectării. Asigurarea spaţiului pen

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident tragic în Sankt Petersburg, Rusia. Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râu

Ziua Constanta acum 53 minute
Un autobuz plin cu pasageri a căzut în râul din centrul orașului Sankt Petersburg, Rusia. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Un autobuz cu pasageri a rupt gardul și a căzut în râul Moika din Sankt Petersburg, Rusia. Potrivit datelor preliminar

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum 2 ore
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 5 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 4 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 2 ore
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 3 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Armata israeliană intensifică asaltul din Rafah: tancurile sale au încercuit complet jumătatea estică a orașului, iar ONU „face planuri pentru cel mai rău scenariu”

HotNews acum o ora
Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat vineri că fluxul de ajutoare umanitare pentru Fâșia Gaza ar putea fi oprit în câteva zile, în contextul în care trupele israeliene își continuă ofensiva terestră împotriva luptătorilor palestinieni în s

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

7°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°