Ce formaţii de Top 10 înving echipele noastre de fotbal?

Tenismenele noastre din Top 100 ne conving că femeia română are genă perfectă pentru competiţiile individuale şi că sporturile de echipă nu-i priesc. Firea conflictuală a româncei e un atu în întrecerile în care ambiţia e totul şi o cauză în eşecul de grup. Ar trebui să considerăm în adevărul lor individual evoluţia fetelor în turneele de elită şi nu numai la tenis, precum şi declinul românilor în mai toate disciplinile care fac interesul internaţional al momentului, ca să cinstim cu un optimum de superlative isprăvile Soranei Cîrstea şi ale colegelor ei de Top 100.

Tenisul de top 10.000 e o distracţie, o nădejde pentru care nu suferi prea tare dacă o ratezi şi un prag de civilizaţie cîştigat. Sorana Cîrstea le-a învins în turneul de la Toronto pe faimoasa Caroline Wozniacki, fostă nr. 1 WTA în 2010, şi pe Jelena Jankovici, ajunsă şi ea o vreme pe locul întîi în clasamentul elitei. Tenisul e o chestiune de statistică a reuşitelor. Comentatorii fotbalului, care îndeobşte au un dicţionar exaltat pînă în absurd al unor proceduri tehnice banale, apelează pînă şi în meciurile de la retrogradare la geniu. Pînă şi tîmpeniile se pot chema geniale. În tenisul de mare clasă, cele mai spectaculoase soluţii cu racheta intră tot la statistica generală. Datorită acestor progrese susţinute statistic, ascensiunile pot fi mai rapide decît cele cunoscute, dar nu şi miraculoase. În tenis, fiecare procent cîştigat în statistica meciurilor dă seamă de caracterul jucătorului.

Sorana Cîrstea le învinge logic pe fetele ce se preumblă prin primele zece locuri ale top-ului 100 pentru că are moral şi fizic pentru nişte victorii şi mai frecvente. În urmă cu un an, victoriile la vedetele din top 20 ne umpleau de mîndrie românească. Ne simţeam reprezentaţi de tenacitatea îndrăzneaţă a Soranei. Acum, ne-am dat naibii, ne