Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olanda se poate califica la Campionatul Mondial după meciul România - Ungaria. Situaţia din celelalte grupe

Publicat in Pro Sport, vineri 6 septembrie 2013 ·

Germania şi Italia pot să se apropie şi mai mult de CM 2014 cu victorii în faţa Austriei, respectiv Bulgaria

Preliminariile CM 2014 au intrat în linie dreaptă, grupele din zona europeană urmând să se încheie în luna octombrie. Însă, deocamdată, nicio echipă nu şi-a câştigat matematic dreptul de a ajunge în Brazilia. O poate face însă în această seară Olanda, singura echipă care are punctaj maxim după şase etape în aceste preliminarii. Însă cu victorii obţinute în meciurile de diseară şi Germania, Italia, Bosnia sau Elveţia ar putea face ultimul pas către Brazilia, semn că lupta mai este, cu adevărat, deschisă doar în trei grupe.

Olanda, Germania şi Italia, în pole-position

Cea mai clară situaţie este chiar în grupa României. Cu o victorie diseară în Estonia (ora 21:30) şi cu un eşec al Ungariei pe ”Naţional Arena”, Olanda este direct calificată la CM 2014, graţie parcursului fără eroare făcut până în acest moment. Selecţionerul Louis van Gaal a declarat că nu se gândeşte la calcule, dar va trimite în teren cea mai puternică echipă în meciul de la Tallinn.

Şanse mari să obţină calificarea directă diseară le are şi Germania. În cazul unei victorii cu Austria pe teren propriu la Munchen şi a unui egal între Irlanda şi Suedia, nemţii s-ar distanţa la şapte puncte în fruntea grupei C cu trei meciuri rămase. Şi, având în vedere că următoarea partidă a echipei lui Low este în Insulele Feroe, nemţii ar putea celebra calificarea chiar marţi! Un alt joc decisiv pentru clasamentul final al grupei este cel dintre Italia şi Bulgaria, ”squadra azzurra” putându-se distanţa la şapte puncte în fruntea grupei B în cazul unei victorii. Totuşi, ziarele din Cizmă au anunţat că o eventuală calificare ar putea veni şi cu anunţul demisiei lui Cesare Prandelli, care va renunţa la naţională la finalul turneului final din vara viitoare.

Şi Elveţia poate aju

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 3 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Cluj: Poliţist local, filmat în timp ce conduce o familie de raţe pe o stradă spre Canalul Morii

Mediafax acum 2 ore
Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Primăriei Cluj-Napoca. „Răţuştele merg şi pe apă şi pe bulevard la Cluj-Napoca. Poliţiştii locali au condus în siguranţă o familie de raţe spre Canalul Morii”, au scris reprezentanţii primăriei pe re

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°