Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retrocedările s-au împotmolit la primării

Publicat in Adevarul, joi 19 ianuarie 2006 ·

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a amendat 2% din primarii României pentru că au îngreunat aplicarea legilor fondului funciar. Retrocedarea terenurilor agricole Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a amendat 2% din primarii României pentru că au îngreunat aplicarea legilor fondului funciar. Retrocedarea terenurilor agricole şi forestiere merge greu, doar 28% din totalul cererilor depuse fiind până în prezent soluţionate. Niciunul dintre judeţele României nu a scăpat de echipele de control ale ANRP, astfel că amenzi au primit şi primarul Radu Mazăre din Constanţa, dar şi primăriţa Eugenia Godja din Sighetu Marmaţiei, după cum ne-a declarat Teodor Nicolescu, vicepreşedintele autorităţii. Majoritatea edililor au fost sancţionaţi pentru lipsă de transparenţă în aplicarea legii, neafişarea suprafeţelor disponibile de teren ori întârzieri nejustificate în aplicarea legii. Un alt caz a fost cel al primarului Silviu Constantin Gheorghe din Otopeni, care a fost avertizat pentru lipsă de transparenţă. După o săptămână însă, autorităţile au constatat că nu mai este nevoie ca edilul să fie sancţionat, întrucât se conformase. "Aceasta a fost şi prima sancţiune din partea ANRP la adresa unui primar", mărturiseşte Teodor Nicolescu. şi primarul de la Tărtăşeşti a fost călcat de echipele de control, care l-au amendat cu suma de 5.000 RON. Un record de amenzi a fost atins în Mehedinţi, unde numai într-o singură zi s-au dat amenzi în valoare de 40.000 RON, maximul fiind de 30.000 RON. Urmează comisiile locale Barna Tanczos, directorul general al Administraţiei Domeniilor Statului (ADS), ne-a declarat că vina în soluţionarea cu întârziere a dosarelor o poartă comisiile locale de aplicare a legilor fondului funciar. Tot aici s-a găsit o rezervă de aproximativ 200.000 ha teren care fac obiectul retrocedării şi pe care comisiile nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 28 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°