Marius Niculae este măcinat de probleme personale: încearcă de un an fără succes să facă un copil
Conducerea din Ştefan cel Mare caută răspuns pentru prestaţiile slabe ale lui Marius Niculae din acest retur de campionat. Cu doar un gol marcat, în prima etapă a returului, cu Universitatea Craiova (2-1), "Săgeată" a avut un regres accentuat în evoluţii, mai ales în ultima lună.
Contra Rapidului a dezamăgit, fiind înlocuit la pauză! "În ultima lună, Marius nu a fost deloc în apele lui. Pe teren e din ce în ce mai nervos, mai ales că nu i-a ieşit mai nimic în acest an", a zis unul dintre şefi.
Acţionarii au căutat să afle ce se întîmplă de fapt cu atacantul de 29 de ani! O sursă din cadrul clubului a povestit pentru GSP care a fost rezultatul anchetei. "«Săgeată» are probleme personale! Vrea foarte mult să aibă un copil, dar pînă acum nu a avut succes, iar acest lucru îl macină psihic. Din păcate, faptul că e apăsat se vede şi pe teren, şi în jocul lui Dinamo. El are tot sprijinul clubului, iar Ţălnar continuă să-l joace din primul minut, întrucît e un luptător", a dezvăluit sursa GSP.
280.000 de euro este salariul anual pe care îl cîştigă Marius Niculae în Ştefan cel Mare
6 pase decisive a înregistrat "Săgeată" în acest sezon pentru Dinamo, în toate competiţiile
Parametrii lui Niculae contra Rapidului:
Minute jucate 45
Mingi jucate 13
Pase reuşite 7
Mingi pierdute 2
Driblinguri utile 0
Pase filtrante 0
Şuturi la / pe poartă 0
Evoluţia lui Niculae în acest sezon:
Campionat
Meciuri Goluri
21 3
Europa League
Meciuri Goluri
4 4
Cupa României
Meciuri Goluri
1 0
Măcinat de accidentări!
Marius Niculae a avut ghinion în acest sezon, ratînd nu mai p