De-a lungul celor aproape cincizeci de ani cât a durat Războiul Rece, NATO a adoptat patru concepte strategice. Cel discutat în 14 octombrie de către Miniştrii Apărării şi Afacerilor Externe ai Alianţei este al treilea de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Este de asemenea unul dintre cele mai controversate, scrie publicaţia poloneză Dziennik Gazeta Prawna, citată de Presseurop.

Din punctul de vedere al Poloniei, ideea de a include Rusia în sistemul de securitate europeană este extrem de discutabilă. Propunerea a fost însă puternic apărată de Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al organizaţiei. Ruşii ar trebui, potrivit acestuia, să construiască mână în mână cu Occidentul scutul de apărare antirachetă dorit de Washington şi menit să protejeze Europa de atacurile din Orientul Mijlociu.

Propunerile lui Rasmussen ilustrează în mod clar divergenţele din cadrul NATO. Cabinetul de consultanţă american Stratfor a identificat trei grupuri de ţări care se opun în ceea ce priveşte viitorul Alianţei: nucleul dur al Europei (Germania, Franţa şi aliaţii lor din sudul Europei); atlantiştii: Marea Britanie şi ţările din Benelux; şi grupul constituit de membrii mai tineri ai NATO în Europa Centrală.

Pentru primul grup de ţări, ceea ce contează mai presus de toate este integrarea Rusiei în sistemul de securitate european. Al doilea grup propovăduieşte mai ales menţinerea relaţiilor cât mai strânse cu Statele Unite şi consideră lupta împotriva terorismului ca fiind principala provocare. Pentru al treilea grup, ameninţarea este Rusia, ei vor deci mai presus de orice să fie siguri de sprijinul aliaţilor lor în eventualitatea unui atac din Est, sub orice formă: fie clasic, sau, de exemplu, cibernetic.

În 14 octombrie, Secretarul General al NATO Anders Fogh Rasmussen, care a scris cele 10 pagini ale proiectului de concept strategic, a încercat să găs