Mesajul a fost trimis. Multumesc!

China a trimis avioane de vânătoare pentru a le "contracara" pe cele japoneze în Marea Chinei de Est

Publicat in Romania Libera, vineri 11 ianuarie 2013 ·

China a trimis două avioane de vânătoare pentru a "contracara" alte două avioane de vânătoare japoneze de tip F-15, care urmăresc un avion de patrulă chinez în Marea Chinei de Est, teatrul unei dispute teritoriale între cele două ţări, a informat vineri agenţia China Nouă, relatează AFP, informează Mediafax.

Trimiterea celor două avioane de vânătoare chineze de tip J-10 a fost confirmată în timpul unei conferinţe de presă, vineri, de către un oficial din cadrul Ministerului chinez al Apărării, potrivit agenţiei de presă oficiale chineze.

China Nouă nu a precizat, însă, dacă cele două aparate chineze au survolat zona disputată din jurul Insulelor Diaoyu, numite Senkaku de către Tokyo, limitându-se să anunţe că avioanele de vânătoare chineze au misiunea de a "contracara" şi "supraveghea" avioanele de vânătoare japoneze care exercitau presiuni asupra unui avion chinez de patrulare de tip Y-8.

Citeşte şi Suveranitatea Japoniei „nu este negociabilă". Noul guvern impune schimbarea doctrinei de apărare

CONFLICTUL China - Japonia: Ambasadorul chinez, convocat de Tokyo în legătură cu insulele Senkaku

Incidentul reprezintă un nou semn de degradare a situaţiei în Marea Chinei de Est, faţă de care atât Tokyo, cât şi Beijingul îşi menţin fiecare poziţiile inflexibile.

El a intervenit la două zile după ce Guvernul japonez l-a convocat, marţi, pe ambasadorul Chinei, pentru prima dată de la preluarea funcţiei de premier de către Shinzo Abe, cu scopul de a "protesta viguros" faţă de prezenţa recurentă a navelor chineze în apele care înconjoară Insulele Senkaku/Diaoyu.

Criza sino-japoneză s-a intensificat luna trecută, când un avion chinez a survolat arhipelagul, gest pe care Japonia l-a denunţat drept prima încălcare a spaţiulu său aerian de la agravarea conflictului teritorial, în septembrie 2012. China a trimis două avioane de vânătoa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 6 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°