Romania are o economie tot mai deschisa, in vreme ce politica ei economica are grade de libertate diminuate. Sunt aspecte mai putin luminoase in economia noastra, care tin de slabiciuni structurale, nu usor de surmontat. Investitiile productive, desi au crescut in ultimii ani, sunt inca insuficiente pentru crestere durabila inalta. Avem productivitate scazuta si, adesea, ameliorarea ei se datoreaza mai degraba eliberarii de forta de munca. Aceasta stare se reflecta in compozitia exporturilor, unde avem multa productie in sistem lohn. Cheltuim putin pentru cercetare si dezvoltare (0,27% in 2005 si este programat 0,4% din PIB in 2006, fata de media europeana de circa 2% din PIB, iar in noile tari membre de 0,83% din PIB). Tot putin cheltuim pentru educatie, numai 4% din PIB. In acest domeniu ne confruntam cu fenomenul de fuga a creierelor, care este propriu tarilor mai putin dezvoltate. Chestiunea agrara (cum i-ar fi spus Nicolas Georgescu-Roegen) a revenit proeminent in actualitate: in mediul rural traieste circa 40% din populatia tarii si agricultura contribuie cu 12% la formarea PIB-ului. Nu in cele din urma, avem o infrastructura de transport foarte precara si inadecvarea amenajarii teritoriului isi arata coltii in momente de furie a naturii (vezi efectele inundatiilor). Nici bugetul public nu sta pe roze daca tinem cont de nivelul veniturilor sale (circa 30% din PIB, fata de media de 45% in Uniune), subfinantarea cronica a unor sectoare de baza; "socul aderarii" - cofinantarea fondurilor UE si contributia la bugetul Uniunii - cer 2%-3% din PIB venituri suplimentare, admitand ca nu vom creste deficitul bugetar. Trebuie sa alocam considerabil mai mult pentru educatie si sanatate, pentru dezvoltarea infrastructurii, sa diminuam tensiunea din asigurarile sociale, sa acoperim efecte ale Fondului Proprietatea.

Avem o problema de competitivitate, pe fondul apr