În acest weekend, clubul Times organizează „Una Fiesta Loca", petrecere cu specific latino şi „Beach Party", eveniment care îşi propune incursiunea într-o atmosferă estivală.
Times Pub continuă seria petrecerilor tematice, cu multe premii şi concursuri surpriză, băuturi rafinate şi muzică bună. În această seară, de la orele 22.30, tinerii focşăneni sunt aşteptaţi la „Una Fiesta Loca", eveniment cu ritmuri de salsa, bachata, samba, merengue şi cha - cha. De asemenea, clienţii vor putea savura sangria, o băutură special creată pentru acest gen de petreceri, compusă din vin roşu, fructe, miere şi cognac sau brandy. Bineînţeles că nu vor lipsi concursurile de dans şi premiile surpriză.
Petrecere pe plajă
Mâine seară, atmosfera va fi un estivală, cu bere la discreţie şi cocktailuri de vară, iar cele mai talentate dansatoare vor fi provocate la un concurs de limbo dance.
„În plină iarnă ne gândim la atmosfera de vară şi încercăm să o recreem, chiar dacă ne lipseşte soarele, pe care vom încerca să-l suplinim cu lumina reflectoarelor fierbinţi din Times.Organizăm concursuri şi desemnăm cel mai tare băutor de bere", spune Cornel Tarbuzan, dj-ul clubului.
Focşănenii care aleg să îşi petreacă weekend-ul în Times Pub vor avea parte de intrare liberă până la orele 23.00, apoi vor fi „taxaţi" cu zece lei.