Deoarece era sătul de amenințările suicidale ale unui bărbat, un trecător a luat decizia să îl împingă el pentru a termina mai repede socotelile.
Lai Jiansheng în vârstă de 66 de ani a fost foarte supărat când a văzut că Chen Fuchao pune pe jar autoritățile și strânge o mulțime de oameni să asiste la amenințările lui cum că s-ar sinucide, aruncându-se de pe un pod.
Drept urmare, el s-a hotărât să ia atitudine și să îi dea personal brânci celui care amenința de ore bune cu sinuciderea.
I-a păcălit chiar și pe polițiștii veniți la fața locului, susținând că vrea doar să dea mâna cu presupusul sinucigaș. Chiar așa a și făcut, însă în momentul în care l-a prins de mână, l-a tras astfel încât să cadă de pe pod.
Din fericire, pompierii pregătiseră deja o saltea pe care se putea ateriza fără probleme. Cu toate astea, tentativa de sinucidere, deși nu a fost dusă la capăt, s-a soldat cu rănirea chinezului.
Pentru a-i împăca pe amanâdoi, poliția le-a acordat amenzi pentru deranjarea liniștii publice și vătămare corporală.