Deşi mulţi nu sunt mulţumiţi de schimbarea culorii echipamentului principal de joc al echipei naţionale după 24 de ani, din galben în roşu, psihologii spun că această mutare va fi benefică, atât pentru tricolori, cât şi pentru fani, şi din punct de vedere psihic, dar şi sportiv.
Roşu - forţă, galben - viclenie
Mirela Zivari, un reputat psiholog din ţara noastră, crede că fotbaliştii lui Răzvan Lucescu vor fi mai puternici pe teren şi vor lăsa o impresie mai bună spectatorilor dacă se îmbracă în roşu. “În psihologia sportivă, culoarea echipamentelor este foarte importantă. În primul rând, deoarece la periferia câmpului vizual se suprapun nuanţele de gri, iar o culoare vie, cum este roşul, îi va ajuta pe tricolori să se găsească mai bine pe teren, la pase şi la aşezarea în joc. În al doilea rând, spectatorii îi vor percepe pe jucători ca fiind mult mai simpatici, dar şi mai puternici, emanând forţă şi încredere. Culoarea roşie se asortează mai bine unei echipe puternice, care vrea să fie respectată de adversarii cu care joacă, în timp ce galbenul este asociat cu neseriozitatea, cu viclenia sau cu infidelitatea”, ne-a declarat psihologul.
Croială în trend
Designerul Nora Bălănică (foto) crede că noile tricouri roşii îi vor ajuta pe Rădoi&Co: “E o rebranduire benefică. Culoarea şi croiala sunt în trend, se combină natural. Roşul înseamnă agresivitate, determinare şi doar firile puternice au curajul de a purta această culoare”.