Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie pentru Rapid în primul amical al iernii

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 21 ianuarie 2013 ·

Gruparea suceveană Rapid a câştigat cu scorul de 2-1 primul amical al iernii, disputat sâmbătă, la Paşcani, în compania formaţiei de Liga a III-a Kosarom Paşcani. Sucevenii au evoluat dezinvolt şi s-au impus mult mai lejer decât o arată scorul, graţie reuşitelor semnate de Mircea Negru. Pentru echipa gazdă a punctat fostul atacant al Cetăţii Suceava Adrian Caragea.

Rapid a început meciul în alcătuirea Preda – Doboş, Fl. Plămadă, Sava, Spătar – Chişu, Velescu, Gorovei, Boboc – I. Plămadă, Negru. Pe parcursului jocului au mai intrat Bălan, Semeghin, Lozneanu, Sumanariu, Moldovan, Arotăriţei, Costan, Cerlincă, Luţac, Rotari şi Fedorovici.

Debut reuşit pentru Doboş şi Chişu

Antrenorul principal al sucevenilor, Ovidiu Murariu, a apreciat ca fiind bună prestaţia jucătorilor săi pentru această fază a pregătirii de iarnă. „M-a interesat în primul rând să văd potenţialul fotbaliştilor care s-au alăturat în această iarnă lotului rapidist. Pot spune că Doboş şi Chişu au lăsat o primă impresie pozitivă, în vreme ce Boboc şi Gorovei mai au timp să demonstreze ce pot în următoarele meciuri amicale”, a declarat tehnicianul Rapidului.

Ieşeanul Caragea, foarte aproape de o revenire pe Areni

Aflându-se în căutări insistente pentru aducerea unui atacant care să-i creeze concurenţă lui Mircea Negru, oficialii suceveni l-au remarcat cu prilejul amicalului de sâmbătă pe Adrian Caragea, golgheterul celor de la Kosarom Paşcani.

„Caragea este un atacant cu experienţă, pe care-l ştim foarte bine din perioada în care a îmbrăcat tricoul Cetăţii. L-am chemat să se antreneze cu noi în perioada imediat următoare şi sunt sanşe mari să îmbrace tricoul Rapidului începând din retur”, a precizat Ovidiu Murariu. Caragea a devenit o soluţie pentru suceveni după ce au ratat înregimentarea tânărului atacant Tudor Mândruşcă, de la CFR Cluj, care a ales să sem

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 37 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 16 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 19 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°