Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alanis Morissette: „Muzica m-a vindecat“

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 26 iunie 2008 ·

Artista canadiană va spune povestea unei mari iubiri la B’Estfest 2008.

Am avut nevoie de multe şedinte de psihoterapie ca să-mi revin după o criză în dragoste“, spunea Alanis Morissette zilele trecute, vorbind jurnaliştilor de la „Los Angeles Times“ despre despă rţirea de acum un an de logodnicul ei, actorul Ryan Reynolds. Cântăreaţa, care nu s-a folosit numai de serviciile unui terapeut, ci şi de cele ale artei pentru a depăşi criza, şi-a regăsit puterile şi se întoarce în actualitatea muzicală cu un nou album, „Flavors Of Entanglement“, şi cu un turneu care o va aduce pe 4 iulie şi la Bucureşti, pe scena B’Estfest.

Alanis Morissette este, de altfel, maestră în a întoarce înfrângerile în victorii. Cariera ei, începută cu un eşec la emisiunea-concurs „Star Search“ acum aproape 20 ani, a evoluat spectaculos şi a fost răsplătită, în timp, cu şapte premii Grammy. În ultimii patru ani, cântăreaţa canadiană cu rădăcini în Ungaria a muncit la noul album, a făcut filme, a început să scrie o carte, să fotografieze şi să creeze bijuterii.

Morissette, protejata Madonnei

La un an de la despărţirea de Reynolds, alături de care a trăit cinci ani (şi care între timp şi-a regăsit fericirea în braţele actriţei Scarlett Johansson), Morissette, în vârstă de 34 de ani, vorbeşte fără reţineri de trecutul ei de militantă feministă, dar precizează că acum o interesează exclusiv viitorul. Crizele nu o sperie, cu atât mai mult cu cât viaţa ei a fost mereu presărată cu crize, de la unele personale până la cele profesionale.

Dacă în viaţa personală au ajutat-o muzica şi terapeutul, în profesie s-a bucurat de sprijinul reginei muzicii pop, Madonna. Când a decis să se mute de la Ottawa la Toronto, iar mai târziu la Los Angeles, unde trăieşte şi astăzi, probabil că nu a estimat importanţa fiecăreia dintre aceste mişcări.

@N_

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 33 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 11 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 12 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 11 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°