Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Talpeş despre scutul antirachetă: Există riscul unei explozii în Bucureşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 4 mai 2011 ·

Dintre efectele amplasării scutului antirachetă american pe teritoriul României, precum şi ale prezenţei câtorva sute de soldaţi ai SUA în bazele militare de lângă Constanţa şi Caracal, România nu trebuie să excludă riscul unei explozii de natură teroristă pe teritoriul său, a explicat Ioan Talpeş, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), la emisiunea „Dezbaterile Rl" moderată de Sabina Fati.

„Riscul este probabil o explozie în Bucureşti, aşa cum a fost la Londra sau la Madrid. Există acest risc, pentru că dacă te-ai angajat într-un joc, trebuie să-l duci până la capăt", a spus Ioan Talpeş pe romanialibera.ro. Pe de altă parte, fostul şef al SIE a explicat că România nu poate fi considerată un obiectiv important pentru terorişti: "Terorismul organizat a avut până la ora aceasta nişte obiective geostrategice serioase - lovituri date în SUA, Madrid, Londra, acolo unde au existat opţiuni directe în raport cu războiul purtat în Irak, Afganistan sau alte zone. Opţiunea românească are un bagaj redus de participare şi nu văd de ce scutul antirachetă ar genera o retorsiune de acest gen. România nu este un obiectiv major".

Fostul şef al spionajului românesc a mai spus că „nu putem exclude posibilitatea ca şi pe teritoriul României să existe membri al Qaeda sau grupuri apropiate al Qaeda", dar obiectivele lor nu s-ar afla ţinte de pe teritoriul românesc.

„Era o perioadă din zona începuturilor, când pe teritoriul României erau grupuri şi persoane care promovau astfel de acţiuni. Dar de fiecare dată cei care au o astfel de misiune operează în termeni foarte limitaţi. Încearcă să nu intre în contact public, pentru a nu fi depistaţi. Nu cred că există baze de acţiune în România sau baze de translaţie, de odihnă, de pregătire. Dar a exclude în totalitate această posibilitate ar fi o greşeală", a mai explicat Ioan Talpeş.

Talpeş a mai spus că SUA

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 43 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 32 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 41 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°