Degeaba şi-a făcut speranţe mari Mark King atunci când l-a învins pe Jimmy White la debutul Mastersului. Al doilea hop nu a mai fost aşa de uşor de trecut. De fapt, oponentul său, Stephen Maguire, a fost cel care a ieşit învingător de această dată, cu un scor de 6-3.
În istoria campionatului de Masters, Maguire s-a dovedit mai iscusit reuşind să intre în sferturi sau chiar mai bine de atât în ultimele trei ediţii ale competiţiei.
De cealaltă parte, King nu a foat atât de priceput, reuşind să ajungă în sferturile Mastersului doar în prima ediţie la care a participat, în 1999. De atunci şi până acum nu şi-a depăşit performaţa din tinereţe.
Începutul meciului a părut să-i ofere un avantaj solid lui King care şi-a însuşit primele două frame-uri. Totuşi, se pare că Maguire a avut nevoie de puţin timp să se dezmeticească. King a mai câştigat doar al cincilea frame jucat. Restul i-au revenit lui Maguire: la înceoput cu breakuri mici apoi reuşind să dezvolte punctaje de 78, 87 şi 82.
"A fost greu. Uneori parcă îmi venea să plec de acolo. King este un jucător dur. Îi place să dezvolte strategii încurcate care fac meciul dificil. Am simţit că jucam două partide: una împotriva lui şi alta împotriva mea.", a declarat Stephen Maguire la finalul meciului.
"Acum joc cu un nou tac. Este exact la fel ca cel vechi. A trebuit să îmi iau altul pentru că ultimul scotea un zgomot ciudat", a adăugat scoţianul.