Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţia Metropolitană Braşov va încerca să obţină bani pentru parcările subterane

Publicat in Adevarul, miercuri 21 decembrie 2011 ·

Pe lista de priorităţi a Agenţiei, în 2012, se numără şi alte proiecte de mare anvergură anunţate, cum ar fi dublarea Pasajului Fartec, montarea de sisteme de supraveghere video în şcolile braşovene şi continuarea modernizării sistemului de iluminat public.

Chiar în luna ianuarie 2012 se va semna contractul de finanţare pentru dublarea pasajului de la Fartec, care este inclus în Planul Integrat de Dezvoltare al Braşovului. Investiţia are o valoare eligibilă de 19.017.219,70 lei şi urmează să fie implementată pe parcursul a 25 luni. Investiţia vizează dublarea la două benzi de circulaţie pentru fiecare sens de mers a pasajului.

Nu în ultimul rând, Agenţia Metropolitană se va preocupa de elaborarea cererii de finanţare şi va oferi edililor asistenţă la pregătirea documentaţiei tehnico-economice pentru amenajarea parcării subterane din Poiana Mică, dar şi celei de la Spitalul Militar. Proiectul din Poiană, care include şi un terminal pentru transportul public, are o valoare eligibilă de 24,9 milioane de lei şi urmează să fie implementat pe parcursul a 21 luni. Investiţia vizează construcţia unei parcări clasice multietajate (subsol + demisol + parter + terasă) în Poiana Mică, destinată să contribuie la creşterea gradului de accesibilitate şi mobilitate în Poiana Braşov. Capacitatea de parcare nou creată va consta în: 434 de locuri de parcare pentru autoturisme, din care 16 pentru persoane cu dizabilităţi, 6 locuri de parcare pentru autocare şi 9 locuri de parcare pentru mijloacele de transport în comun. Proiectul se află în prezent în etapa de evaluare tehnico-economică.

Pe lista de investiţii se mai găseşte şi modernizarea iluminatului public, valoare proiectului fiind de 8,7 milioane de lei. Investiţia vizează dotarea stâlpilor de iluminat public din Municipiul Braşov cu un sistem de telegestiune, montarea a 42 de camere de supraveghere în zonele cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 6 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 42 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

Alba: O biserică de lemn a ars după slujba de Paşti

Radio Mures acum 11 minute
O biserică de lemn din satul Ghioncani din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, a informat, azi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Potr

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°