Preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin, a umplut ministerul pe care îl conduce cu membri de partid şi de apropiaţi de-ai lui Dan Voiculescu. Câţiva sunt şi foşti angajaţi ai firmelor controlate de el şi soţia sa. Sursa: Foto: Codrin Prisecaru
Pentru postul de şef de cabinet, Daniel Constantin a ales-o pe Carmen Georgiana Ioaniţescu, fost asistent de relaţii publice la cabinetul europarlamentarului PC George Sabin Cutaş. Legătura directă cu ministrul Agriculturii e reprezentată de soţul şefei de cabinet, Cătălin Marian Ioaniţescu, angajat ca şef de departament la firma SC Logicons SA.
Această firmă se ocupă cu accesarea fondurilor europene pe diverse domenii, inclusiv agricultură, şi este controlată în proporţie de 99,99% de Dan Voiculescu, prin grupul de firme GRIVCO. În perioada 2006 – 2009, Daniel Constantin a fost pus de Dan Voiculescu ca administrator şi director general la această firmă. Deşi nu mai este director general al Logicons, Daniel Constantin are legături foarte strânse cu această firmă.
O maşină de teren VW se află în fiecare dimineaţă în faţa vilei ministrului. El a refuzat să explice EVZ ce caută maşina Logicons în faţa casei sale. Vecinii ne-au declarat că maşina de teren de la Logicons e condusă de membrii familiei Constantin.
Firma controlată de Voiculescu a reuşit să-şi infiltreze încă o cârtiţă la Ministerul Agriculturii în persoana lui Cristian Ionuţ Popa, care a primit un post de consilier personal la cabinetul secretarilor de stat. El este soţul directoarei generale a SC Logicons SA, Roxana Gabriela Popa. Un alt personaj interesant este Vlad Mustăciosu, directorul de cabinet al ministrului Daniel Constantin. Şeful PC l-a ales pentru această funcţie importantă chiar pe secretarul executiv al Partidului Conservator.
Curierul Partidului Conservator e şi curierul ministrului
Pentru postul de curier al