Gorjenii forţează în această seară surprinza în faţa portughezilor de la Sporting Braga, fosta adversară a celor de la CFR Cluj din Champions League. Partida va începe la ora 21.00 şi contează pentru prima manşă a play-off-ului Europa League.
Pandurii Târgu Jiu vin după două tururi preliminare în Europa League, în care au trecut, pe rând, de Levadia Tallin şi Hapoel Tel Aviv. Chiar dacă pornesc cu şansa a doua în faţa portughezilor de la Sporting Braga, oltenii speră să profite de faptul că lusitanii au doar un singur meci oficial în picioare. Sporting vine după un 2-0 pe terenul lui Pacos Ferreira, în prima etapă a campionatului intern. "Ne aşteaptă două partide deosebit de grele, trebuie să fim conştienţi că nu avem cum să fim favoriţi în faţa unei echipe de calibrul lui Sporting Braga. Totuşi, avem şi noi atuurile noastre şi putem să profităm chiar de faptul că pornim cu şansa a doua şi i-am putea surprinde. Important este să obţinem un rezultat pozitiv, care să ne menţină în cărţi şi pentru retur", a declarat antrenorul Cristi Pustai.
Pustai nu a apelat la sprijinul CFR-ului: "Braga s-a schimbat mult din toamnă"
Acesta spune că nu a apelat la CFR Cluj şi la sfaturile oficialilor din Gruia, pentru că echipa din Braga este una total schimbată faţă de cea care înfrunta trupa din Gruia în grupele Champions League. "Nu ne-am sfătuit cu cei de la CFR Cluj, nu avea rost să o face,. Braga arată cu totul altfel astăzi şi decât arăta în aprilie, dar faţă de toamna trecută? Şi CFR-ul arăta altfel în toamnă faţă de cum arătăm noi, echipele sunt diferite. Avem un avantaj în faptul că am început campionatul, iar Braga nu", a mai afirmat Pustai. Tehnicianul ştie cum poţ fi surprinşi lusitanii. "Ei au trei mijlocași ofensivi foarte buni, plus doi fundaşi laterali care susțin atacul, dar au şi fundași centrali tehnici. Au jucat o finală de Europa League, au un buge