Mesajul a fost trimis. Multumesc!

8 lucruri pe care trebuie să le ştii când adopţi un câine

Publicat in Click, luni 14 octombrie 2013 ·

Vrei să salvezi un câine de la moarte şi te gândeşti serios să-l iei acasă? Click! îţi spune care sunt prevederile legii maidanezilor în ceea ce priveşte adopţia acestora. Normele metodologie au fost publicate deja, astfel că în 14 zile vor fi eutanasiate primele animale.

Soarta câinilor comunitari se află în mâinile noastre. Cu cât adoptăm mai mulţi, cu atât numărul celor condamnaţi la moarte va scădea. Cine vrea să salveze o viaţă o poate face. Totul este să îndeplinească câteva condiţii. Iată-le!

1. Trebuie să ai teren. În cazul în care câinele adoptat va fi ţinut în aer liber, trebuie să faci dovada existenţei unei suprafeţe de teren care să permită amplasarea unor padocuri sau a unor cuşti.

2. Spaţiu suficient în apartament. Dacă animalul adoptat va fi adăpostit într-un apartament, eşti obligat să faci dovada existenţei unei suprafeţe locative de minimum 2,5 metri pătrati pentru fiecare câine luat acasă.

3. Faci dovada că ai resurse materiale. Chiar dacă ai spaţiu pentru câine nu este suficient ca să-l poţi adopta. Autorităţile cer să dovedeşti că îţi permiţi să întreţii animalul. Pentru asta, completezi o declaraţie tip pe proprie răspundere, primită de la adăpost.

4. Ai nevoie de acordul vecinilor. Cine adoptă minimum trei maidanezi şi locuieşte la bloc, trebuie să aibă acordul vecinilor, ştampilat şi parafat de asociaţia de proprietari. Dacă locuieşte la curte este necesar acordul vecinilor, doar dacă-i va ţine afară.

5. Adopţia e gratuită. Adopţia câinilor se face gratuit, pe baza declaraţiei -angajament al cărei model este prevăzut în anexele nr. 4 şi 5 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 155/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

6. Îl iei casă după 8 zile. Cererile de adopţie se pot introduce imediat ce câinele a fost cazat în adăpostul public, însă nu poate fi luat acasă decât din a 8-a zi lu

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicii de la Spitalul „Foişor” despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Starea generală gravă după sepsis a pornit de la genunchi

Mediafax acum 40 minute
Starea lui Florin Piersic este gravă, spun medicii de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular. Punctul de plecare al sepsisului este proteza totală de genunchi, dar actorul are şi alte afecţiuni, cea mai gravă fiind cea c

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum 2 ore
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Sebastian Burduja: Nicușor Dan MINTE că a scos Primăria din familent. Datoria a crescut

Gandul acum 41 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a declarat, joi, că pe durata mandatului primarului general Nicuşor Dan, datoria primăriei a crescut cu 500 de milioane de lei, acuzându-l că a minţit atunci când a afirmat că a scos instituţi

Rareş Bogdan spune că Sebastian Burduja este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere / Mă deranjează că Nicuşor refuză dezbaterea despre problemele Bucureştiului

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, este spre 20% în sondaje şi se află în creştere în timp ce Nicuşor Dan este în scădere. El a precizat că îl deranjează faptul că Nicuşor

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 4 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Rafila anunţă că pentru prima dată în România se va face protonoterapie

Mediafax acum o ora
„Protonoterapia se va face, pentru prima oară, în România! Un pas hotărât în direcţia corectă, după cele 7 centre noi de radioterapie deblocate şi finanţate de MS”, spune ministrul Alexandru Rafila. Acesta susţine că joi a demarat studiul de piaţă p

Corina Crețu, mesaj de Ziua Europei: „De la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creştere a PIB pe cap de locuitor din regiune”

Ziare.com acum 41 minute
Europarlamentarul Corina Creţu, fost comisar european, a afirmat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Europei, că de la aderarea la UE, România a avut cea mai mare rată de creștere a PIB-ului pe cap de locuitor din regiune, adăugând că țara noastră a devenit

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°