Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viaţă de acrobat - cât de mult doare un zâmbet

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 octombrie 2010 ·

Se antrenează opt-nouă ore pe zi, stau îngrămădiţi prin rulote, nu au sărbători cu familia şi sfidează pericolul în fiecare zi, la antrenamente şi spectacole. Sursa: Arhiva Circului Globus

Renunţă la sport şi, totodată, la nume. De acum, îi cheamă circ. Lumina difuză din sală aruncă peste ei o pâclă ca un văl, iar acrobaţii sunt aidoma acelor dansatori care se unduiesc graţios în spatele unui panou de pânză, lăsând ochilor din public doar umbra.

Numai că acrobaţii nu ies niciodată de după panou. "Dacă eşti orgolios, eşti pierdut. Cum ar fi să te duci tu, să-ţi faci numărul perfect, dar să uiţi de echipă?", se întreabă George Dumitru (37 de ani), de 17 ani acrobat la Circul Globus. "Cine ar mai aplauda?"

Actor şi sportiv

Marlena Amironesei (34 de ani) a venit la circ după ce a făcut ani mulţi gimnastică ritmică. Acolo, cu părul prins în coc şi cu panglica în mâini, zâmbetul artificial era permis. Înainte să te bucuri, îţi trebuia o nenorocită de notă.

În circ, machiajul poate ascunde multe, dar trăirea de pe faţă trebuie să fie a personajului din spectacol, nu a acrobatului care îşi forţează limitele. Trebuie să fii mereu actor şi sportiv, cu trăire şi ţinută, fie că zbori, dansezi, stai în mâini sau tragi discret aer în piept pentru un nou salt.

Fracturi - "accidente uşoare"

Bogdan Boldojar (30 de ani) recunoaşte că în gimnastica de performanţă din România ori eşti genial, ori nu exişti. A fost la lotul naţional de gimnastică al României, dar s-a îndrăgostit de circ în 1999, când a simţit că dincolo de exerciţiu poţi să creezi, să lucrezi într-o adevărată echipă. Dar spune că la circ pericolul este mai mare. Entorsele, luxaţiile, chiar fracturile sunt socotite accidentări uşoare.

Dacă acrobaţii de circ ar merge în pantaloni scurţi pe stradă, lumea ar spune că au fost bătuţi cu

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 9 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°