Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Design, redutabilă în deplasare

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 19 noiembrie 2008 ·

Nu mai constituie o surpriză pentru nimeni faptul că Designul a învins în deplasare. Aşa a făcut-o şi la Odorhei şi la Galaţi, formaţii mai bine cotate. E drept că pentru echipă, jocurile pe teren propriu constituie un handicap, la Braşov nereuşind să bată pe nimeni.

De remarcat evoluţia căpitanului Bogdan Buduca, un fundaş prin excelenţă, care luni a marcat de trei ori. A patra reuşită i-a aparţinut unui „stranier”, spaniolul Gerrard Esteller. Interesant este că după 2- 1 la pauză şi o egalare rapidă după, s-a mers la egalitate până la final. Atunci, cu 1,40 minute înainte de final, Designul a marcat decisiv şi a reuşit şi desprinderea pe tabelă. S-a întâmplat exact ca acum o săptămână, numai că de data aceasta cu Design în rolul învingătoarei.

Stors de epuizare, dar fericit de deznodământ, antrenorul spaniol Tino Perez ne-a declarat: „Focşaniul este o echipă care m-a trădat, în sensul că altceva văzusem eu pe nişte dvd- uri, o echipă mult mai subţire. Jocul de azi ne-a arătat o echipă gazdă foarte bună şi cu atât mai mare e satisfacţia victoriei. Avem şanse reale de calificare în play-off şi vom juca până la final fiecare meci ca pe o finală”. Următorul joc al Designului are loc sâmbătă, de la orele 16.00, în Sala Sporturilor din Braşov, cu Moldocor Piatra- Neamţ. Nu mai constituie o surpriză pentru nimeni faptul că Designul a învins în deplasare. Aşa a făcut-o şi la Odorhei şi la Galaţi, formaţii mai bine cotate. E drept că pentru echipă, jocurile pe teren propriu constituie un handicap, la Braşov nereuşind să bată pe nimeni.

De remarcat evoluţia căpitanului Bogdan Buduca, un fundaş prin excelenţă, care luni a marcat de trei ori. A patra reuşită i-a aparţinut unui „stranier”, spaniolul Gerrard Esteller. Interesant este că după 2- 1 la pauză şi o egalare rapidă după, s-a mers la egalitate până la final. Atunci, cu 1,40 minute înainte de final, Des

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 40 minute
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum 2 ore
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°