Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident rutier langa Metro

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 30 martie 2006 ·

In urma cu doua zile, in apropiere de complexul comercial Metro a avut loc un grav accident rutier in urma caruia doua persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Sf. Spiridon. Dumitru Silion, in varsta de 33 de ani, din Iasi, si Mihai Iftode, in varsta de 37 de ani, domiciliat in localitatea ieseana Bivolari, au suferit in urma accidentului multiple contuzii si traumatisme pentru care au necesitat investigatii de specialitate in cel putin doua spitale din municipiul Iasi. In urma efectuarii primelor analize, medicii de garda din UPU au considerat ca pentru ambii pacienti implicati in accidentul de la Metro este necesar transferul la Spitalul de Neurochirurgie. "Barbatul din Iasi era policontuzionat si prezenta si un traumatism cranio-cerebral minor, iar cel de-al doilea pacient, din Bivolari, a suferit in urma accindentului rutier o contuzie toraco-abdominala si un traumatism cranio-cerebral major. Avand in vedere ca ambii pacienti prezentau traumatisme cerebrale, acestia au fost transportati la Spitalul de Neurochirurgie pentru a li se efectua noi analize medicale. Cei doi vor ramane internati in spital", a declarat medicul Iulian Coca.

Diana LITе

In urma cu doua zile, in apropiere de complexul comercial Metro a avut loc un grav accident rutier in urma caruia doua persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Sf. Spiridon. Dumitru Silion, in varsta de 33 de ani, din Iasi, si Mihai Iftode, in varsta de 37 de ani, domiciliat in localitatea ieseana Bivolari, au suferit in urma accidentului multiple contuzii si traumatisme pentru care au necesitat investigatii de specialitate in cel putin doua spitale din municipiul Iasi. In urma efectuarii primelor analize, medicii de garda din UPU au considerat ca pentru ambii pacienti implicati in accidentul de la Metro este necesar transferul la Spitalul de Neurochiru

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 32 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 10 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 16 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 21 minute
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Se deschide circulaţia pe Transalpina / Restricţii de tonaj / Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00

News.ro acum 4 ore
Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunţă, că circulaţia pe Transalpina se deschide sâmbătă, dar sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00. ”Se redeschide circulaţia pe Transalpina de pe data

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum 48 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

VIDEO Visul fanilor, împlinit la palatul regal: Membrii ABBA s-au reunit pentru a primi una dintre cele mai înalte distincţii din Suedia

HotNews acum 31 minute
Cei patru membri ai emblematicului grup pop suedez ABBA s-au reunit vineri pentru a primi una dintre cele mai importante distincţii ale ţării, „Ordinul Regal Vasa”, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la palatul regal din Stockholm, relatează R

Război în Gaza, ziua 238. Hamas, reacție după planul de încetare a focului prezentat de Biden

Press Alert acum o ora
Hamas a declarat că este gata să se angajeze angajeze „în mod pozitiv și constructiv” cu orice propunere bazată pe o încetare permanentă a focului, după planul prezentat vineri de președintele american Joe Biden, scrie Reuters. Hamas, despre care Bi

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

23°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°