Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La alţii se poate: Sepsi s-a înscris în FIBA EuroCup

Publicat in Glasul Aradului, vineri 28 iunie 2013 ·

Veste surprinzătoare în baschetul feminin românesc. Ceea ce nu a reuşit campioana României, Univ.Goldiş ICIM, bombardată doar cu promisiuni din partea sponsorilor şi prea puţin transparentă în privinţa proiectelor de buget pentru sezonul viitor, realizează Sepsi Sfântu Gheorghe. Trupa din judeţul Covasna s-a înscris în FIBA EuroCup, a doua competiţie europeană inter-cluburi ca valoare, după Euroligă.

Oficialii celor de la Sepsi se laudă cu cea mai bună stabilitate financiară din Liga Naţională. „Suntem îl al doilea an în Liga Naţională şi este un lucru excelent că ne-am înscris, pentru că avem stabilitate financiară. Nu avem probleme cum sunt la alte cluburi, toate datoriile sunt achitate la zi, iar jucătoarele au plecat acasă după ce au primit banii”, a spus pentru totalbaschet.ro managerul celor din Sfântu Gheorghe, Istvan Rusz.

Oficialul celor de la Sepsi se miră de ce campioana României, Univ.Goldiş ICIM Arad, a preferat Liga Europei Centrale, în detrimentul unei competiţii mult mai importante şi organizate sub egida FIBA.

„Ar fi fost foarte frumos să avem trei echipe în EuroCup. Aradul putea să evolueze în Euroligă, dar se putea înscrie măcar în FIBA EuroCup, costurile nu sunt aşa de mari între această competiţie şi Liga Europei Centrale”, a mai spus Rusz.

La fel ca echipa arădeană, CSU Alba Iulia va fi a doua reprezentantă a României în Liga Europei Centrale, deşi şi acolo au existat promisiuni de EuroCup şi încă se vorbeşte de transferuri importante.

Veste surprinzătoare în baschetul feminin românesc. Ceea ce nu a reuşit campioana României, Univ.Goldiş ICIM, bombardată doar cu promisiuni din partea sponsorilor şi prea puţin transparentă în privinţa proiectelor de buget pentru sezonul viitor, realizează Sepsi Sfântu Gheorghe. Trupa din judeţul Covasna s-a înscris în FIBA EuroCup, a doua competiţie europeană inter-cluburi ca val

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 7 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 8 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 8 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 7 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 7 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 12 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 13 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 10 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/18°
mar.

13°/18°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

12°/22°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

12°/25°