Radu bate la uşile familiilor care şi-au abandonat copiii şi-i convinge să-i primească înapoi, acasă.

Radu Tohătan colindă sate în căutarea părinților pe care sărăcia și neputința i-au făcut să-și abandoneze copiii

Sursa: PETRUȚ CĂLINESCU

Cu 11 ani în urmă, când Radu Tohătan (38 de ani) era educator într-un centru de plasament din Maramureş, într-o duminică, o mamă cu doi copii de mână a bătut la poarta instituţiei.

Era vacanţa de vară şi o atmosferă generală de toropeală domnea în toată clădirea. Radu şi o colegă a lui erau singurii adulţi prezenţi, iar femeia avea în mână o decizie de plasament a celor doi băieţi, de 10, respectiv 6 ani.

Mama i-a sărutat, i-a predat lui Radu şi dusă a fost. După câteva momente de tăcere, băiatul cel mare s-a aruncat pe gardul de sârmă şi a început să urle după mama lui din toţi rărunchii. Femeia nu s-a uitat înapoi.

"Acela a fost momentul în care am trăit şi eu, pe viu, abandonul. A fost un spectacol care m-a marcat şi care m-a făcut să înţeleg rana pe care o au mulţi dintre copiii cu care lucrez".

De atunci şi până acum, HHC România (Hope and Homes for Children), fundaţia pentru care lucrează Radu acum, a scos din instituţiile de tip mamut ale statului aproape 12.000 de copii.

Unii au fost reintegraţi în familiile naturale sau în cele extinse, alţii au fost mutaţi în case de tip familial sau plasaţi în asistenţă maternală. HHC a închis aproape 50 de orfelinate de tip vechi, iar până în 2020 au acelaşi plan pentru toate cele 256 rămase, care adăpostesc, într-un mediu total străin de cel familial, peste 10.000 de copii.

Iar de soarta lor, Radu este, oarecum, responsabil. El supervizează şi coordonează proiectele HHC de închidere a instituţiilor, precum şi programul de prevenţie a abandonului şi cel de reintegrare a copiilor în familii.

Jumătate din munca lui se desfăşoară î