Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul Orientului Mijlociu se decide în Egipt

Publicat in Jurnalul, marți 1 februarie 2011 ·

„Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”

„Dacă va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mubarak e terminat. Dacă nu va fi deschis focul asupra poporului egiptean, Mu­ba­rak e terminat” – striga mulţimea într-una dintre zilele de proteste din Cairo. Oamenii sunt nemulţumiţi, nu renunţă la presiunea de stradă, continuând să ceară plecarea pre­şe­din­telui chiar dacă regimul a scos în prim-plan tot armamentul din do­tare, scrie presa britanică. Au fost aduse pe străzi tancuri americane M1 Abrams, aflate acum în dotarea Armatei a Treia a Egiptului, şi

tancuri M60 Pattons, pe care forţele SUA le-au folosit în războiul din Vietnam şi, mai târziu, le-au vândut egiptenilor. Soldaţi cu berete roşii, mitraliere pe turete, cu ţevile reci îndreptate spre piaţa Tahrir din Cairo, tunuri cu apă etc. „Nu vom trage niciodată în poporul nostru – chiar dacă ni se va ordona”, a strigat un ofiţer cocoţat pe un tanc. Dar nimeni nu poate fi sigur de asta, co­mentează The Independent. Hosni Mubarak, aflat în fruntea Egiptului de trei decenii, l-a numit sâmbătă pe omul care s-a ocupat până acum de serviciul egiptean de informaţii în funcţia de vicepreşedinte al ţării, po­ziţie abolită în urmă cu 30 de ani.

Cu puţin timp înainte de căderea serii (duminică – n.n.), patru avioa­ne de luptă F-16 Falcon, de pro­duc­ţie americană, au zburat deasupra Tahrirului. Zeci de mii de perechi de ochi înmărmuriţi au fixat uriaşele păsări planând ameninţător deasupra protestatarilor. Pe ici, pe colo sunt purtate pancarte pe care scrie „Nu Obama, Nu Mubarak”. Pe un afiş, figura preşedintelui egiptean este acoperită cu Steaua lui David, a remarcat corespondentul The Independent. Jurnalistul povesteşte cum un bătrân adus de spate s-a apropiat de un tânăr locotenent, l-a sărutat pe ambii obraji şi i-a spus: „Voi sunteţi fiii noştri. Noi suntem poporul vostru”.

Apo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 31 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 7 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum o ora
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum 46 minute
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 30 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Apple îşi cere scuze pentru reclama la noile iPad-uri

News.ro acum 2 ore
Apple şi-a cerut scuze pentru reclama „insensibilă” prin care şi-a promovat noile tablete, după ce a atras critici din partea multor actori şi artişti. După ce şi-a prezentat cele două noi serii de iPad Pro şi iPad Air, Apple a început să deruleze ş

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°