Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grupul statuar Traian, dezvelit pentru public pe 15 august

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 13 august 2011 ·

* dezvelirea monumentului recent restaurat se va face de Zilele Brăilei, aşa cum au promis oficialităţile * restaurarea nu este, însă, complet finalizată, deoarece plăcile de bronz furate astă iarnă încă nu au fost refăcute

Grupul statuar Traian va fi dezvelit oficial, luni, 15 august, după ce a trecut printr-un proces de restaurare care a costat circa 260.000 lei. Pentru ca dezvelirea să aibă loc de Zilele Brăilei, aşa cum au promis autorităţile locale, se lucra intens, vineri, 12 august, la ultimele aranjamente. Astfel, angajaţii Direcţiei "Seroplant", din cadrul Primăriei, amenajau postamentul statuii, unde urma să se planteze flori ornamentale.

Din păcate, chiar dacă restaurarea - la care s-a folosit diverse tehnici, inclusiv bazate pe tratamente laser - este gata, grupul statuar încă nu şi-a căpătat aspectul original. Asta pentru că plăcile de bronz care au fost furate în iarna acestui an nu au putut fi recuperate şi trebuie refăcute. "Aceste piese încă sunt în lucru. Pentru ele s-a făcut o licitaţie aparte faţă de restul grupului statuar. Şi costul lor este separat. Încă nu putem spune când vor fi gata", ne-a declarat primarul Aurel Simionescu. * dezvelirea monumentului recent restaurat se va face de Zilele Brăilei, aşa cum au promis oficialităţile * restaurarea nu este, însă, complet finalizată, deoarece plăcile de bronz furate astă iarnă încă nu au fost refăcute

Grupul statuar Traian va fi dezvelit oficial, luni, 15 august, după ce a trecut printr-un proces de restaurare care a costat circa 260.000 lei. Pentru ca dezvelirea să aibă loc de Zilele Brăilei, aşa cum au promis autorităţile locale, se lucra intens, vineri, 12 august, la ultimele aranjamente. Astfel, angajaţii Direcţiei "Seroplant", din cadrul Primăriei, amenajau postamentul statuii, unde urma să se planteze flori ornamentale.

Din păcate, chiar dacă restau

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 42 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 58 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 46 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°