Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Katy Perry: „Cred să sunt o sursă de inspiraţie din oficiu“

Publicat in Adevarul, luni 28 octombrie 2013 ·

Cântăreaţa Katy Perry (29 de ani) spune că rolul de model şi responsabilitatea de care trebuie să dea dovadă o fac să se simtă incomod, deşi chiar ea crede că dă un exemplu mai bun spre deosebire de colegele sale din industria muzicală care ajung să fie observate pentru goliciunea lor, scrie contactmusic.com.

„Nu aş putea să le spun copiilor când a venit vremea ca eu să încerce anumite lucruri sau să facă ceva anume. Vreau să spun că nu acesta este rolul meu, dar chiar şi asa este destul de amuzant. Cred să sunt o sursă de inspiraţie din oficiu în această lume ciudată a cântăreţelor pop. Mă refer la faptul că toată lume a ajuns să se dezbrace. Chiar şi eu m-am dezbrăcat, dar nu pentru a putea fi observată“, a declarat vedete în cadrul show-ului „Weekend Edition“.

Pe de altă aprte, Perry a insistat asupra unui aspect. Aceasta a spus că nu a încercat să le critice pe bunele ei prietene Rihanna sau Miley Cyrus care, în ultima vreme, şi-au expus trupul peste tot pe marile scene ale lumii. „Nu vorbesc despre cineva în mod particular, ci vorbesc despre toate colegele mele din industrie. Cu toate sunt atât de dezbrăcate. Nu judec neapărat, spun doar că uneori este bine să joci cartea asta, alteori nu. Chiar şi eu ştiu că am acel atuu sexi, dar nu e nevoie să îl folosesc întotdeauna“, a mai spus Perry.

Katy Perry este cântăreaţă de origine americană care a câştigat faimă odată cu hitul din 2008, „I Kissed a Girl“, care a atins prima poziţie în topurile muzicale din 20 de ţări, inclusiv în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie sau Australia.

În 2010, Perry şi-a lansat cel de-al treilea album de studio, „Teenage Dream“, primit cu reticenţă de către critici. Cu toate acestea, discul a fost nominalizat la Premiile Grammy şi a debutat pe locul 1 în Billboard 200, cu 192.000 de exemplare vândute în prima săptămână. „Teenage Dream“ s-a clasat pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 3 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 5 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 5 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 4 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 5 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 10 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 7 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

7°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°