Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Mă bucură reuşita lui Piovaccari, sper să marcheze tot mai des!" Pârvulescu şi Stanciu, ceilalţi remarcaţi ai lui Reghecampf

Publicat in Pro Sport, miercuri 24 iulie 2013 ·

Steaua s-a calificat fără probleme în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, după ce a învins în dublă manşă, cu scorul general de 5-1 (2-1 în această seară) pe Vardar Skopje.

Roş-albaştrii şi-au continuat boicotul faţă de presă, în afară de Reghecampf, care a participat la conferinţa de după meci, doar Latovlevici dând declaraţii.

Tehnicianul a fost şi de această dată inspirat, alegând să îl folosească pe Piovaccari din primul minut, iar italianul i-a recompensat încrederea. Vârful a demonstrat că poate fi, după ce se pune la punct total cu pregătirea fizică, jucătorul de care Steaua avea atât de multă nevoie. Un alt mare câştig al campioanei după partida de la Skopje este Nicuşor Stanciu. Şi de această dată Reghecampf a ales perfect, mijlocaşul venit de la Vaslui demonstrând că, cel puţin în acest moment, este mai util echipei decât concurentul direct pe post, Gabriel Iancu.

"Suntem mulţumiţi de rezultat, a fost o reacţie foarte bună a jucătorilor mei. Puteam marca mult mai mult, însă pentru mine este important că nu s-a accidentat vreun jucător. Piovaccari mai are nevoie de timp, nu este încă pregătit 100%. Mă bucur că a reuşit să marcheze, sper să o facă mult mai des de acum încolo. De la început, planul a fost să evolueze doar 45 de minute. Am făcut un meci foarte bun, mai ales în ofensivă. Sunt mulţumit de Stanciu, dar trebuia să fie mai atent în faţa porţii. Şi Pârvulescu a jucat bine, dar Paul are nevoie de meciuri. Trebuie să se pregătească la fel de bine ca până acum. Sunt multe meciuri importante şi, cu siguranţă, fiecare va avea şansa lui. ", a spus Reghecampf la conferinţa de presă.

Gândul lui Reghecampf stă deja la dubla confruntare cu Dinamo Tbilisi, pe care speră să o tranşeze încă din partida tur: "Nu scorul era important, important era să ne calificăm. Deja ne gândim la Dinamo Tbilisi, este o forma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°