Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa de Est şi Asia Centrală, îndemnate să interzică instituţionalizarea copiilor sub 3 ani

Publicat in Gandul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Guvernele din Europa de Est şi Asia Centrală ar trebui să interzică instituţionalizarea copiilor până la împlinirea vârstei de trei ani, întrucât plasarea lor în instituţii la vârste fragede duce la grave întârzieri în dezvoltarea lor, se arată într-un comunicat de miercuri al UNICEF.

Cel puţin 1,3 milioane de copii din regiune sunt separaţi de familiile lor, adesea din cauza sărăciei sau a incapacităţii familiei de a face faţă unor situaţii de stres, rezultă din studiul "Copiii sub trei ani aflaţi în instituţii de ocrotire în Europa de Est şi Asia Centrală: o analiză a situaţiei regionale din perspectiva drepturilor", lansat miercuri în Bulgaria, în cadrul unei conferinţe ministeriale regionale.

Potrivit studiului citat, din cele 1,3 milioane de copii separaţi de familii, aproximativ 31.000 plasaţi în instituţii au sub trei ani.

"Lăsaţi într-o astfel de formă de protecţie la o vârstă atât de fragedă, aceştia riscă grave întârzieri în dezvoltarea lor", se arată în studiul prezentat în cadrul unei conferinţe găzduită de Guvernul Bulgariei, sub patronajul Preşedintelui Rosen Plevneliev şi în colaborare cu UNICEF, la care participă delegaţii din 20 de ţări.

Consultantul Regional al UNICEF în domeniul Protecţiei Copilului, Jean Claude Legrand, şi-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că, în unele ţări, copiii sub trei ani prezintă un risc de a fi plasaţi în instituţii de trei ori mai mare decât copiii mai mari.

"Aproximativ 30 la sută dintre copiii instituţionalizaţi sunt copii cu dizabilităţi - într-una din ţări, proporţia acestora este de 60 la sută. Aceştia sunt printre cei mai stigmatizaţi copii. Din acest motiv, politicile de protecţie socială trebuie să acorde prioritate copiilor celor mai mici şi mai vulnerabili. Există prea multe bariere ce împiedică copiii care au cel mai mult nevoie de ajutor să crească într-o familie.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 10 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°