Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cheltuielile cu asistenţa socială şi pensiile vor fi reduse cu 0,78% din PIB până în 2013

Publicat in Capital, vineri 11 martie 2011 ·

Cheltuielile cu asistenţa socială, pensiile şi alte beneficii administrate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale /MMFPS/ vor scădea cu 0,78 % din PIB până în anul 2013, urmând să se situeze la 2,08% din PIB, faţă de 2,86% din PIB în 2010, potrivit Strategiei de reformă a asistenţei sociale publicate pe site-ul MMFPS.

Cheltuielile de asistenţă socială, care includ alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, ajutoarele de încălzire, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap şi bugetul complementar pentru aceste persoane, sunt proiectate să scadă de la 1,77% din PIB la 1,41% din PIB.

Cheltuielile cu pensiile vor înregistra, de asemenea, o scădere, de la 1,08% din PIB în 2010, la 0,67% din PIB în 2013.

Strategia are în vedere eficientizarea sistemului de prestaţii sociale gestionate de Ministerul Muncii, eliminându-se astfel problemele identificate în sistemul actual, cum ar fi costul fiscal ridicat şi deteriorarea distribuţiei echitabile.

Cheltuielile cu prestaţiile sociale ale MMFPS şi ale autorităţilor administraţiei publice locale au crescut de la 1,4% din PIB în 2005 la 2,86% în 2010, fără ca această creştere să conducă la o îmbunătăţire vizibilă a indicatorilor care măsoară calitatea vieţii.

Totodată, ponderea sumelor care ajung la familiile cu venituri mici a scăzut de la circa 48% în 2005 la 43% în 2009.

În plus, gradul ridicat de fragmentare şi complexitate al sistemului prestaţiilor sociale măreşte artificial costurile de acces pentru beneficiari, cheltuielile de administrare ale sistemului, nivelul erorilor şi al fraudelor, astfel că nivelul iregularităţilor în programele de ajutor social şi alocaţii pentru persoanele cu handicap, în anul 2010, a fost de 12% şi respectiv 14%.

Din cei aproximativ 11 milioan

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 6 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 8 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 12 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°