Sfârşitul de săptămână a început promiţător pentru români, cu Olăroiu şi Rădoi cucerind al doilea titlu consecutiv cu Al-Ain, în Emirate. Continuarea n-a fost însă la fel de fericită.
*Coşmar pentru Rednic. Partida Lokeren – Standard ar fi putut propulsa formaţia din Liege în lupta pentru titlu. După trei victorii şi un egal în play-off însă, Standard a fost zdrobită, în deplasare, scor 1-4! A fost cel mai categoric eşec suferit de Rednic de când acesta a ajuns în Belgia. „Puriul“ are şase înfrângeri în 24 de partide oficiale, iar trei dintre aceste eşecuri au venit după întâlniri cu Lokeren: de două ori în sezonul regulat şi o dată în play-off! La Standard, Ţucudean a intrat în minutul 69, iar imediat gazdele au făcut 3-1. Adrian Cristea a rămas pe banca de rezerve.
*Dorinel, „retrogradat“ în şapte minute. Cu Bozovici, Akaki şi Opriţa, jucători transferaţi din Liga I, în primul „11“, Mordovia Saransk a început excelent derby-ul pentru evitarea retrogradării cu Volga. La pauză, a fost 1-0 pentru elevii lui Dorinel Munteanu, iar Mordovia părea cu un pas mai aproape de salvare. Totul s-a năruit însă în şapte minute. Akaki (adus de la Gaz Metan) a provocat penalty-ul din care Volga a egalat (79), apoi a greşit la golul de 1-2 (83), iar oaspeţii au mai înscris o dată (86), stabilind scorul final: 1-3! Cu cinci etape înainte de terminarea campionatului, Mordovia e pe locul 15 din 16 cu 16 puncte, la şapte „lungimi“ de poziţia a 14-a, care asigură prezenţa la barajul pentru evitarea retrogradării.
*Granada a smuls un punct fără Torje. Fără victorie în La Liga de la 9 februarie, Granada a pierdut alte două puncte, acasă, şi s-a mai apropiat de Segunda Division. Cu Torje titular, gazdele au remizat cu Valladolid, scor 1-1. Torje a fost schimbat, în minutul 64, cu Buonanotte, iar argentinianul a pasat decisiv la golul egalării înscris d