Repere biografice. Născut într-un sat extrem de sărac al Imperiului ţarist de la graniţa cu Ucraina, într-o familie de analfabeţi, fiind obligat să fie toată viaţa un autodidact, în pofida caracterului său ambiţios (Priestland, 2012, Steagul roşu, Litera, p. 407), Hrusciov a fost muncitor instalator într-o mină din Donbas şi activist sindical ce s-a alăturat bolşevicilor abia în 1918, devenind apoi comisar politic în Războiul civil al acestora cu „armata albilor”. Hruşciov a sprijinit epurările sângeroase declanşate de Stalin în 1934 şi a semnat aprobările pentru arestarea multor bolşevici, despre care ştia că erau nevinovaţi. La izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pentru a-i controla îndeaproape pe generalii Armatei Roşii, Hruşciov a fost numit de Stalin comisar politic la Kiev, el reuşind să supravieţuiască fizic şi politic pierderii Harkov-ului în faţa Wehrmacht-ului (Dumitrescu, 2009, Personaje şi personalităţi ale istoriei, Didactică şi pedagogică, p. 401). Ulterior, Hruşciov a fost activ pe frontul bătăliei de la Stalingrad, fiind responsabil cu moralul trupelor şi interogarea prizonierilor nazişti.

După şase luni de la moartea lui Stalin la 5 martie 1953, Hruşciov a reuşit să devină prim secretar al partidului, iar în februarie 1955 l-a înlocuit pe rivalul Malenkov din funcţia de premier cu Nikolai Bulganin (1895-1975), pentru ca în 1958 să cumuleze şi această funcţie. A recurs la represiune armată pe 4 noiembrie 1956, în Ungaria, pentru zdobirea revoluţiei anticomuniste de la Budapesta ce urmărea chiar desprinderea ţării din Pactul de la Varşovia. Hruşciov a retras trupele sovietice staţionate în România în mai-iunie 1958 pentru că oricum nu mai avea vreo justificare juridică pentru menţinerea lor (Tratatul de pace cu Austria fiind semnat încă din 1955) şi în plus îl costau prea mult. Începutul unei relative destinderi faţă de SUA c