Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grădiniţa estivală, un pas mai departe de analfabetism

Publicat in Romania Libera, joi 25 august 2011 ·

Educaţia este un drept, un element important în orice societate, dar şi în dezvoltarea personală a unui copil. Totuşi, cei săraci nu îşi permit luxul de a învăţa să scrie, să citească sau să calculeze şi cad pradă analfabetismului.

Un băieţel de vreo 7 ani se uită speriat la femeia din faţa lui, care îi repetă insistent să recite poezia. Urmează un moment de linişte şi apoi cu ochii mari şi mâinile lipite strâns de bancă începe: „Într-o seară de pe scară...". Un oftat adânc şi apoi iar linişte. Învăţătoarea îi oferă un mic ajutor şi băiatul începe din nou şi cu mai mult elan. Alberto este unul dintre cei 22 de copii care merg la cursurile „Grădiniţei Estivale" iniţiate de organizaţia „Salvaţi Copiii" în 32 de centre din ţară printre care două în Bucureşti.

Unul dintre aceste centre se află la şcoala 141 din cartierul Rahova, acolo unde 22 de micuţi încearcă să înveţe în numai două luni ce au învăţat alţi copii de aceeaşi vârstă în câţiva ani. În fiecare zi, de la 10 la 13, prichindeii de 6-8 ani fac matematică, identifică literele alfabetului sau învaţă să se orienteze în spaţiu. Ei urmează programa şcolară a Ministerului Educaţiei, însă într-un ritm accelerat. "Programul fiind aşa de scurt, am fost nevoită să o las mai moale cu activităţile recreaţionale, ei trebuie să recupereze ce alţii au făcut în trei ani. Gândiţi-vă că este comprimarea comprimării", spune învăţătoarea Maria Chiriac.

Dacă la început copiii aveau deficienţe de vorbire, nu ştiau cum să se comporte şi aveau un vocabular foarte sărac, acum ei recită poezii şi ridică mâna la orice întrebare pusă de învăţătoare.

Maria Chiriac este mândră de progresul elevilor ei şi este sigură că fiecare se va putea integra fără nici o problemă în clasa I. „Dacă există diferenţe de vorbire sau de comportament, copilul va fi marginalizat de ceilalţi elevi şi de aici apar conflictele. La î

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 13 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Suceava: Bărbat decedat într-un incendiu la o mașină aflată într-o parcare / Pompierii spun că incendiul ar fi fost provocat

G4Media acum 24 minute
Pompierii au intervenit, miercuri, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism aflat într-o parcare din judeţul Suceava. Din interior a fost scos un bărbat cu arsuri pe toată suprafaţa corporală, fiind declarat decesul. Pompierii au

Cutremur cu magnitudinea 4, în zona seismică Vrancea-Buzău

HotNews acum 13 minute
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri, în zona seismică Vrancea-Buzău, anunță Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP). SeismografFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea Conform INFP, seismul cu magnitudinea 4 a avut loc la ora 12:5

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 24 minute
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Mircea Geoană: Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană / NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest conflict. Încercăm să evităm o escaladare / Susţinem Ucraina să se apere şi să respingă agresiunea rusă

News.ro acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat într-un interviu acordat cotidianului german „Tagesspiegel” că Ucraina are nevoie urgentă de apărare aeriană. El a ţinut să precizeze că NATO nu are nicio intenţie să intervină în acest c

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Vremea

București
acum

22°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°