Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal: Romeo Olteanu raspunde provocarii lansate de Vasile Drutca

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 15 decembrie 1999 ·

•"Accept o intilnire fata in fata cu Drutca, dar si cu actele pe masa", declara managerul SC Iasi XXI •"Va pun la dispozitie toate actele care il incrimineaza pe Vasile Drutca", a mai precizat Olteanu

In urma acuzatiilor care i-au fost aduse de catre fostul presedinte al gruparii din dealul Copoului, Vasile Drutca, managerul general al SC Iasi XXI, Romeo Olteanu, a tinut sa faca o serie de precizari. "In primul rind, argumentele pe care Drutca le-a adus impotriva mea nu sint citusi de putin credibile. Referitor la jucatorii plecati de la Poli in perioada in care am fost la conducere, acestia sint Petrache si Dobrea, care si-au exprimat singuri intentia de a pleca din echipa. Vreau sa spun insa, ca eu nu am luat hotarirea punerii lor pe lista de transfer. De altfel, ei sint imprumutati clubului Apemin Borsec, dupa care se vor intoarce la Iasi, in vara anului viitor. Pe de alta parte, eu nu eram responsabil de politica clubului. Am facut parte din Consiliul de Asociere ca finantator si nu am nici o legatura cu ceea ce spune dl Drutca. Dimpotriva, politica dusa de el a fost una dezastruoasa pentru club. Va aduceti aminte probabil de xsumax pentru care a fost vindut Tiron la Apemin Borsec. L-a dat pe apa minerala. Sau ca, l-am pierdut pe Manole din cauza indolentei lui. I-am dat 25 de milioane de lei pentru a plati a doua transa Stelei, pentru Manole, iar dl Drutca a plecat cu banii pe la Satu Mare cheltuindu-i in interese numai de el stiute. Inca ceva, cind s-a propus numirea sa in functia de presedinte, doi oameni au fost impotriva. Unul am fost eu, iar al doilea, nu mai retin exact, ori Corneliu Anton, ori dl Craciun. De ce? Din simplul motiv ca intr-o fraza rostita de el, formata din cinci sau sase propozitii, a facut trei dezacorduri grosolane. Era clar ca un om care nu stie sa se exprime corect nu ne putea reprezenta clubul cu cinste. Si unde mai

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 8 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 8 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 5 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 4 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 4 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 6 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/28°