Guvernul emiratului arab Abu Dhabi analizează investiţii în proiecte de infrastructură, inclusiv în construcţia unui circuit de Formula 1 în apropiere de Sofia, a anunţat luni, Ministerul bulgar al Economiei, citat de Novinite, potrivit Mediafax.
Ministrul bulgar al Economiei, Traicho Traikov, a semnat un memorandum de cooperare în acest sens cu Mohammed Abdul Jalil al Blouki, un oficial important al Emirates Associated Business Group (EABG), companie de stat din Abu Dhabi.
Guvernele din Bulgaria şi Abu Dhabi vor înfiinţa o companie mixtă pentru a studia oportunităţile de a construi o pistă de Formula 1 în apropierea Sofiei, dar şi infrastructura aferentă. Bulgaria va contribui cu active nelichide la înfiinţarea companiei.
Autorităţile de la Sofia au negociat în 2009 cu boss-ul Formula 1 Bernie Ecclestone pentru a-şi asigura organizarea unui circuit grand prix din 2011.