Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a declarat, săptămâna trecută, că supraveghetorii ar trebui să aibă posibilitatea să evalueze şefii băncilor comerciale şi să îi concedieze, dacă, din diferite motive, nu corespund poziţiilor pe care le ocupă şi nu sunt competenţi. El a adăugat că în prezent nu crede că toate băncile centrale au aceste competenţe, dar cu siguranţă unii supraveghetori fac acest lucru.
Manipularea şi ipocrizia sunt cum nu se poate mai străvezii în poziţia lui Draghi, momentul declaraţiilor nefiind deloc întâmplător. În Italia e în plină derulare un imens scandal legat de unele tranzacţii cel puţin dubioase derulate de banca Monte dei Paschi di Siena în 2007, înainte de izbucnirea crizei financiare, şi în urma cărora banca ar putea avea nevoie de un bailout din partea contribuabililor. Poanta e că, în acea perioadă, şef al băncii centrale a Italiei era chiar Draghi, care acum se confruntă cu acuzaţii care merg de la incompetenţă în supraveghere la complicitate cu oficialii băncii.
Ceea ce încearcă Draghi să transmită e că era la curent cu problema, dar nu deţinea pârghiile instituţionale necesare pentru a acţiona.
Se încearcă astfel a ni se transmite că băncile centrale, în general, sunt entităţi de supraveghere separate de băncile comerciale pe care le „păstoresc”. Ceea ce, în esenţă, e fals. Încă de la crearea sistemului bancar cu rezerve fracţionare având în fruntea piramidei băncile centrale, acestea din urmă au fost parte integrantă a sistemului bancar, promotoare ale intereselor acestuia, şi nu arbitri neutri.
Diferenţele între diferitele state şi regiuni în această privinţă ţin doar de evoluţia raporturilor de putere din interiorul sistemelor bancare. Pentru că e limpede că băncile comerciale, băncile centrale şi acea parte a clasei politice şi tehnocrate care se ocupă de Trezorerii n