Gazetarul este prototipul masculin al lumii lui Caragiale. Mitică sau Costică, Ghiţă, Niţă, Ionescu, Popescu, Georgescu sînt, cu toţii, virtuali colaboratori ai ziarelor şi revistelor. Ei au ochi curios, inimă lirică şi vorbă dezlegată (clişeul le stă la îndemînă), se informează şi colportează informaţii, umflă "ştirea" şi se umflă cu ştiri. De altfel, cine nu scrie la gazetă o citeşte cu ochi avizat. în schiţe, se scriu sau se fabrică evenimente de gazetă, în comedii se citeşte şi se comentează ("ca pe-o evanghelie") pagina tipărită. Oricine e dornic să comunice sau să afle "ce mai zice politica", să se lase admirat sau să admire pe cel care "combate bine".
Deşi importanţa gazetei în universul caragialian a fost discutată de critică, nu s-a remarcat valoarea ei arhetipală: lumea lui Caragiale este o gazetă. Tot ce se întîmplă în această lume trăieşte doar o zi, orice temă are variaţiuni, totul e "cronică" sau "foileton" sau "groaznică dramă". întîmplarea e întotdeauna concentrată , îşi asumă statutul de efemeridă şi neajunsurile grabei, iar vara se simte o anume relaxare şi lumea (gazeta) riscă să moară din lipsă de evenimente notabile . Orizontul filozofic al bărbaţilor din lumea lui Caragiale este marginea gazetei, de aici specificul lor: preocuparea pentru imediat (viitorul nu există, căci mîine lumea se naşte din nou, o dată cu noua gazetă), bucuria exagerării, mîndria opiniei, îngăduinţa faţă de adevărurile de o zi, capacitatea de a uita rapid. "Simţ enorm şi văz monstruos" e deviza gazetarului: fără ea lumea devine neinteresantă. Gazetarul calm şi echilibrat omoară ziarul.
Atunci cînd lumea se confundă cu o gazetă, ea nu trebuie să fie bună , trebuie să sune bine. Lumea lui Jupîn Dumitrache şi a lui Ipingescu se numeşte Vocea patriotului naţionale. Făuritorii şi "consumatorii" oneşti ai acestei lumi nu pot fi deci, în ochii celor doi, decît