Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Ţepeş ucidea din plăcere sau din raţiuni de stat?

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 august 2011 ·

Şeful secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti, Dan Falcan, a povestit, în emisiunea "Dezbaterile Rl", moderată de Sabina Fati, care erau motivele pentru actele de cruzime ale lui Vlad Ţepeş, dar şi care au fost gesturile de bunătate pe care le-a făcut domnitorul român.

Vorbind despre modul în care personajul istoric Vlad Ţepeş a ajuns să fie cunoscut ca fiind Dracula, personajul din romanul omonim al lui Bram Stocker, istoricul Dan Falcan a explicat că "el, practic, în secolul al XV-lea, a fost victima, a ceea ce numim în termeni moderni, un linşaj mediatic". Această imagine a lui Vlad Ţepeş apare mai ales în "cronicile săseşti redactate după 1462, la Sibiu şi Braşov care l-au înfăţişat ca pe un personaj sanguinard, violent", a mai spus Dan Falcan. Pe de altă parte, "cronica slavonă pune accentul pe faptul că toate acţiunile lui Vlad Ţepeş aveau o anumită raţiune şi anume cea de stat. El nu făcea aceste acte de cruzime, nu proceda la execuţii în masă în primul rând de dragul de a vedea sânge şi pentru a fi satisfăcut sadismul său, ci pentru că prin aceste măsuri dure şi aspre, vedea un mijloc de a pune capăt corupţiei endemice existentă atunci ca şi întotdeauna din Ţara Românească, dezbinării, haosului care domnea atunci".

Dan Falcan a mai spus că "din documentele istorice rezultă că îi cam făceau plăcere execuţiile", iar actele de sadism nu lipsesc din acţiunile lui Vlad Ţepeş. De pildă, una dintre legende spune că la un moment dat, domnitorul i-a strâns pe toţi săracii şi le-a dat o masă copioasă şi i-a întrebat ce îşi doresc ei cel mai mult: să aibă bani, să aibă ce mânca şi le-a promis că le va îndeplini această dorinţă a lor dar, într-un final, le-a dat foc.

O altă legendă evocată de şeful secţiei de Istorie a Muzeului Municipiului Bucureşti este "legată de faptul că plimbându-se prin Ţara Românească, l-a văzut pe un ţăran cu căm

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 50 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 50 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum o ora
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Botoşani: Incendiu cu degajări mari de fum la un depozit ecologic de deşeuri

Mediafax acum 12 minute
Pompierii din Botoşani intervin miercuri seara pentru a stinge un incendiu care a izbucnit în interiorul depozitului ecologic de deşeuri de la Stăuceni. Incendiul se manifestă pe 1000 de metri pătraţi, pe degajări mari de fum.

Tânăr de 25 de ani, arestat preventiv după ce a atacat din senin o femeie pe stradă în Bucureşti

HotNews acum o ora
Un tânăr de 25 de ani a fost reţinut de polițiștii din Bucureşti, după ce a agresat o femeie pe o stradă din Sectorul 2. A atacat-o din senin, lovind-o peste picioare, ceea ce a făcut ca victima să se dezechilibreze şi să cadă. Femeia a ajuns la spi

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 33 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum o ora
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°