Dacă e ANTIFOTBAL, atunci să fie Anti-Fotbalul-de-acum şi Pro-Fotbalul-pe care îl visam. Să începem, aşadar, cu începutul – mai precis, cu raportul de criză. E începutul sfârşitului. Dacă e ANTIFOTBAL, atunci să fie Anti-Fotbalul-de-acum şi Pro-Fotbalul-pe care îl visam. Să începem, aşadar, cu începutul – mai precis, cu raportul de criză.
E începutul sfârşitului. Strigătele de groază se aud cel mai tare dinspre Giuleşti. Şi se aud mai tare chiar decât acel cutremurător “Pentru faima lui Dan Coe-Ahoe!” al galeriei lui Mincea din anii ’80. Este însă doar ţipătul care acoperă rumoarea din jur. Bate vântul prin toate conturile, de toate culorile.
Cardurile de salarii ale “vedetelor” autohtone sau importate sunt mai uşurele ca niciodată. Teatrul de iluzii stă să cadă, decorul de carton s-a muiat la prima ploaie.
Ce s-a întâmplat? “Oamenii de fotbal” ai României, personaje pe cât de goale pe dinăuntru, pe atât de intens mediatizate, au confiscat fenomenul. L-au transformat într-un fel de tripou proprietate personală.
O plăcere pentru scumpă, ca un Maybach, care te scoate imediat din mulţime şi trezeşte instantaneu admiraţia mahalalei. “Am ekip’ d’fotbal, beiiii!” – cam asta-i filosofia, în rezumat.
A venit criza şi, odată cu ea, a secat şi rezervorul de bani din speculaţii imobiliare, din şmenuri cu terenuri de la Primărie sau din vopsit faţade pentru ministere cu bani cât pentru a ridica un building pe Wall Street. Strânşi la pungă, “oamenii de fotbal” nu mai au cu ce să-şi întreţină plăcerea.
Mai uşor cu lăutarii…
Se anunţă falimente răsunătoare. Două cluburi de Divizia B s-au desfiinţat deja. Dumnezeu ştie ce-o fi mai jos…Viteji cavaleri ai businessului autohton, oameni care, atunci când se privesc în oglindă, se cred modele de succes şi-au dat în fotbal măsura adevărate
