Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nici un apartament ANL in municipiu

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 19 ianuarie 2006 ·

Daca anul trecut, prin Agentia Nationala a Locuintelor (ANL) Iasi au fost date spre folosinta 53 de locuinte, in acest an aproape sigur nu va mai fi construit nici un apartament. "In acest moment cred ca nu vom da nici un apartament in folosinta. Trebuie sa primim bugetul si apoi sa vedem care sunt prioritatile. Avem in plan construirea de 64 apartamente in zona Metalurgie si 144 in zona CUG, dar nu pot fi terminate anul acesta si nu stiu daca primim finantare" a declarat ieri Sebastian Peterca, seful Oficiului Teritorial ANL Iasi. Pentru finalizarea locuintele mai sunt necesari cel putin doi ani, ca urmare a timpului lung de executie care a fost stabilit prin contract. Situatia este la fel de sumbra si in ceea ce priveste finalizarea locuintelor din afara municipiului. In prezent se afla in curs de finalizare 60 de apartamente in Harlau, 40 in Targu Frumos si 30 in Podu Iloaiei, dar aproape sigur nici acestea nu vor fi finalizate pana la sfarsitul anului. Situatia este cu atat mai complicata in urma faptului ca sunt foarte multe cereri pentru obtinerea unui astfel de apartament fata de numarul de apartamente care se afla in executie. In prezent, la Primaria municipiului Iasi sunt peste 2.400 de dosare de la persoane care doresc sa obtina un apartament construit prin Agentia Nationala a Locuintei. Pe langa banii insuficienti, o alta problema este si lipsa de terenuri pentru demararea unor noi proiecte.

Daniel UNGUREANU

Daca anul trecut, prin Agentia Nationala a Locuintelor (ANL) Iasi au fost date spre folosinta 53 de locuinte, in acest an aproape sigur nu va mai fi construit nici un apartament. "In acest moment cred ca nu vom da nici un apartament in folosinta. Trebuie sa primim bugetul si apoi sa vedem care sunt prioritatile. Avem in plan construirea de 64 apartamente in zona Metalurgie si 144 in zona CUG, dar nu pot fi terminate anul acesta si nu

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 6 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 13 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°