Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PSD, PC si PRM si-au programat alte activitati in timpul discursului lui Traian Basescu

Publicat in HotNews, miercuri 14 februarie 2007 · ·

Grupurile parlamentare ale PSD, PC si PRM si-au programat sedinte cu putine minute inainte de discursul presedintelui sau chiar in timpul acestuia. Intalnirea PSD incepe dupa ora 16.00, PC a convocat presa la ora 16.50, iar parlamentarii PRM se aduna la grup exact la ora 17.00.

Parlamentarilor PSD li s-a comunicat ca ramane la latitudinea fiecaruia daca vrea sa asiste la discursul lui Basescu, sustin surse din partid.

Deputatul Victor Ponta a declarat ca alesii PSD vor participa la sedinta plenului reunit, dar ca, in cazul in care acesta va continua sa jigneasca parlamentarii, exista posibilitatea sa paraseasca sala.

Nici prezenta conservatorilor nu este singura, mai ales in conditiile in care ziaristii au fost convocati la grupul PC, pentru declaratii ale parlamentarilor, la ora 16.50.

Si alesii PRM au programata o sedinta de grup parlamentar, exact la ora 17.00, momentul in care incepe discursul lui Traian Basescu. "Asa am vrut noi", a fost prima motivatie oferita de senatorul PRM Valentin Dinescu. El a adaugat ca, in cadrul sedintei de la ora 17.00, se va decide daca parlamentarii PRM vor asista la discursul presedintelui.

Principalele motive pentru care unii parlamentari se gandesc sa nu participe la sedinta plenului reunit sunt neprecizarea temelor pe care acesta le va aborda, faptul ca nu si-a cerut scuze pentru afirmatiile la adresa alesilor, dar si demararea procedurilor pentru suspendarea sa.

Grupurile parlamentare ale PSD, PC si PRM si-au programat sedinte cu putine minute inainte de discursul presedintelui sau chiar in timpul acestuia. Intalnirea PSD incepe dupa ora 16.00, PC a convocat presa la ora 16.50, iar parlamentarii PRM se aduna la grup exact la ora 17.00.

Parlamentarilor PSD li s-a comunicat ca ramane la latitudinea fiecaruia daca vrea sa asiste la discursul lui Basescu, s

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 14 minute
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 14 minute
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum o ora
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 4 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 9 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Hamas a difuzat o înregistrare cu doi ostatici israelieni. Ce spun aceștia despre premierul Benjamin Netanyahu VIDEO

Adevarul acum o ora
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°