Fondurile de acţiuni au profitat din plin de revenirea bursei de la Bucureşti din octombrie şi au înregistrat randamente pozitive de până la 9% după mai multe luni consecutive de pierderi.
KD Maximus, fond de acţiuni administrat de societatea KD Investments, este performerul lunii octombrie cu un randament de 8,94% şi primul fond de acţiuni care a înregistrat un randament peste creşterea de 7,8% a indicelui BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti. În octombrie, cele mai mari investiţii ale fondului erau acţiunile companiei locale petroliere Petrom care deţineau o pondere de 9,46% din activele fondului de 31,3 mil. lei, cele ale companiei ruseşti Gazprom (7,85% din active) şi cele ale băncii locale BRD-SG (7,53% din active). Fondul a mai investit în acţiuni ale companiei de utilităţi Transgaz, acţiuni ale băncii austriece Erste Bank, ale băncii ruseşti Sberbank, şi ale Fondului Proprietatea.
Pe locurile al doilea şi al treilea se situează două fonduri de indice ambele administrate de societatea Certinvest. Fondul Certinvest BET Index a câştigat 8,5% în octombrie, portofoliul său copiază structura indicelui BET însă mai include şi alte acţiuni care au făcut posibil un randament peste creşterea indicelui suport. Fondul Certinvest XT Index a obţinut un randament de 6,74% în octombrie, replicând structura indicelui XT ce cuprinde cele mai lichide 25 de companii de la bursă. În octombrie indicele BET-XT a urcat cu 6,2%.
Aprecieri consistente au fost înregistrate şi de fondurile cu expunere pe pieţele de acţiuni din regiune, aşa cum sunt fondurile BT Index Austria ATX cu un randament de 6,28% în octombrie şi fondul Index Europa Regional cu o performanţă de 5,71%.
Performanţele înregistrate de fondurile de acţiuni în octombrie se datorează în special evoluţiei bursei din ultima săptămână de tranzacţionare a lunii (24-28 octombrie) când acţ