Suveranul Pontif s-a întălnit cu Susanna Maiolo, femeia care l-a agresat chiar în timpul liturghiei de Crăciun, relatează AFP. Sursa: Reuters Papa Benedict al XVI-lea i-a spus tinerei de 25 de ani că a iertat-o, au anunţat reprezentanţii de la Vatican.
"Domnişoara Maiolo şi-a exprimat regretul faţă de ce s-a petrecut la slujba de Crăciun, iar Papa Benedict al XVI-lea a iertat-o şi s-a interesat de starea sa de sănătatea", se arată în comunicatul purtătorului de cuvânt de la Vatican, părintele Federico Lombardi.
Întrevederea cu tânăra şi rudele sale a avut loc într-un salon din Sala Paul VI, unde Sfântul Părinte ţine audienţele.
Tânăra n-a vrut să-i facă rau Papei, dar s-a emoţionat atât de tare când l-a văzut încât a sărit să-l îmbăţişeze, dar l-a pus la pământ în catedrala San Pietro. Papa n-a păţit nimic.
Însă în aglomeraţia creată, Cardinalul francez Roger Etchegaray, în vârstă de 87 de ani, a căzut şi a ajuns la spital cu fractură de femur. Cardinaul a fost operat cu succes în urmă cu o săptămână.
Cu afecţiuni psihice, Susanna Maiolo a fost externată în urmă cu patru zile din spitalul de psihiatrie din Subiaco, un orăşel situat la nord-est de Roma.
CITIŢI ŞI:
Papa, atacat în timpul slujbei