Oricât de încinsă ar fi în spaţiul public discuţia despre numirile din sistemul de justiţie, marea problemă a României ţine de justiţie socială şi de sărăcie. Iar această problemă nu se poate rezolvă în absenţa unei economii puternice, a unui mediu de afaceri solid şi a mult mai multor locuri de muncă. Orice am face, dacă vrem să ieşim din cercul sărăciei şi subdezvoltării, tot la economie trebuie să ne întoarcem. Cu sau fără Kovesi la DNA. Astăzi, în România, avem o politică economică; de ce avem însă nevoie este o politică economică naţională. Patriotismul economic vine să răspundă exact ţelului de a dezvolta o politică economică naţională, coerentă cu o strategie de dezvoltare. Pledoaria mea este una pentru dezvoltarea de pârghii de politică economică naţională, pentru un stat cu un cuvânt de spus exact în acele domenii esenţiale pentru atingerea dezvoltării. Patriotismul economic este haina pe care o îmbrăcăm mai ales pe vreme de criză, când soluţiile ortodoxe nu mai funcţionează şi când e nevoie de un stat nue neapărat puternic, ci deştept în alegerile şi acţiunile sale. Patriotismul economic nu e un concept bun de pus în discursuri, ci înseamnă câteva chestiuni esenţiale: consolidarea capitalului bancar românesc, cu CEC bancă pentru IMM-uri şi prinîntărirea şi diversificarea rolului Eximbank în sprijinirea antreprenorilor români în căutarea de pieţe externe; înfiinţarea unui fond de investiţii pentru infrastructuri, care să funcţioneze ca o bancă public-privată pentru infrastructurile critice fizice şi intangibile, pentru logistică, transport multimodal, aşa cum fac şi americanii, britanicii sau francezii - resursele bugetului şi banii europeni, chiar folosiţi optimal, nu acoperă nevoia uriaşă de infrastructuri; un fond suveran românesc (cu venituri din privatizare, taxa auto, accize pe alcool sau tutun, taxe din exploatarea resurselor naturale), care să ţintea