Concursul desfăşurat ieri la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” sub titlul „HIV nu este o păcăleală!” a încheiat campania de informare şi sensibilizare în problematica HIV SIDA. Proiectul a debutat în octombrie 2007, fiind iniţiat cu sprijinul Guvernului Irlandez, prin Fundaţia Romanian Childrens Appel (RCA), şi implementat la nivel local de Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică (CJAP).
În judeţul Braşov s-au desfăşurat mai multe sesiuni de informare, în cadrul cărora au fost instruite 182 de cadre didactice din toate liceele din judeţ. Acestea, la rândul lor, au trebuit să disemineze informaţia către elevi, prin diverse metode, iar evenimentul de ieri a însemnat concretizarea artistică a informaţiilor pe care le-au primit elevii. Astfel, elevi ai mai multor licee din judeţ au realizat desene, postere sau chiar filme sau piese de teatru ce au avut în centru ideea virusului imunodeficienţei umane. De asemenea, elevii au atins în creaţiile lor şi problemele legate de discriminare şi prejudecăţile pe care le întâmpină o persoană bolnavă în societate.
Andreea Blaglosov, din partea Fundaţiei RCA Braşov, ne-a declarat: „Prin acest proiect, am încercat să informăm şi să punem în practică comportamente care să prevină răspândirea acestui virus printre elevi, o categorie vulnerabilă. A fost de asemenea o campanie de sensibilizare, foarte bine reflectată de creaţiile artistice ale copiilor. Prin informare, sperăm să integrăm persoane care suferă de această boală, acordându-le sprijinul de care au nevoie”.
Programul demarat în octombrie 2007 a încercat să prevină răspândirea virusului HIV în rândul tinerilor prin informare şi sensibilizare şi prin promovarea unor bune practici în formarea profesioniştilor din domeniul social de la nivelul celor 14 judeţe în care se desfăşoară. La nivel naţional, el se desfăşoară pe durata a trei ani, până în aprilie