Operatorii din curierat de pe piaţa românească au avut în iunie o scădere cu 5%-10% a numărului de colete livrate şi implicit a încasărilor obţinute faţă de luna anterioară, în condiţiile în care companiile clienţi din telecomunicaţii, comerţ online sau consultanţă au expediat mai puţine contracte, facturi şi produse.
"Având în vedere că intrăm în perioada concediilor de vară, numărul proiectelor derulate de companii este mai mic, prin urmare volumul trimiterilor de tip facturi, contracte şi alte produse este în scădere", a spus Sorin Ghinescu, marketing and corporate manager al Pegasus (DPD), în acţionariatul căreia au intrat acum doi ani francezii de la GeoPost împreună cu turcii de la Yurtici Kargo.
Compania a avut anul trecut afaceri de circa 23 de milioane de lei (5,7 milioane de euro), nivel similar în lei cu cel din anul anterior. Circa 10.000 de plicuri şi colete expediază zilnic compania DPD (Pegasus) în luni ca aprilie-mai.
"Luna iunie a adus o scădere a numărului de colete şi plicuri trimise de clienţii companii cu 5%. Ne aşteptăm la o scădere cu 10% în iulie şi cu până la 20% în august. Aceste scăderi sunt bugetate, însă nu am luat în calcul efectul pe care îl va avea majorarea TVA-ului", a precizat Sorin Ghinescu.
În perioada concediilor de vară, companiile din construcţii, telecomunicaţii, consultanţă, comerţ online şi logistică trimit mai puţine colete şi plicuri comparativ cu lunile mai şi aprilie sau septembrie şi noiembrie, potrivit reprezentantului DPD.
Cine susţine piaţa în lunile de vară
Singurele companii care solicită mai mult servicii de curierat în perioada de vară sunt cele din turism, din domeniul băuturilor răcoritoare şi al îngheţatei. Pentru agenţiile de turism perioada de vară este cea care aduce peste jumătate din încasările totale dintr-un an, având în vedere că cele mai multe persoane pleacă î