Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultură nu se poate face doar cu subvenţii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 aprilie 2010 · ·

Subvenţiile europene nu vor putea ajuta fermierii români decât pe termen scurt, soluţia pentru ca agricultura românească să fie competitivă pe plan European fiind investiţiile, consideră comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. Sursa: Codrin Prisecaru

„Este prea devreme pentru a discuta despre nivelul subvenţiilor de după 2013. Trebuie să vedem mai întâi ce facem cu banii. Mi se pare normal să renunţăm la referinţele istorice de alocare a subvenţiilor pe fermă şi să avem criterii mai transparente şi echitabile a plăţilor directe. Prin dezbaterea publică pe care am lansat-o vreau să văd criteriile şi obiectivele ce trebuie atinse prin subvenţii”, a spus Cioloş.

El a arătat că subvenţiile nu vor fi necesare pentru unele regiuni ale UE şi că în aceste ţări sunt importante şi proiectele care atrag fonduri europene destinate dezvoltării regionale.

„Trebuie spus că numai pe termen scurt subvenţiile îi vor putea ajuta o perioadă pe fermierii români să facă faţă decalajului de competitivitate. Nu este suficientă egalizarea subvenţiilor est-vest dacă nu se vine în paralel cu un program de investiţii pentru a se reduce costurile de producţie în ferme. Costurile de producţie mai ridicate vor fi compensate pe termen lung printr-o politică de investiţii”, a spus Cioloş.

El a precizat că PAC va crea cadrul general, va stabili instrumentele pe care fiecare stat să le folosească potrivit specificului naţional pentru a-şi dezvolta agricultura.

Cioloş aşteaptă opiniile românilor privind reformarea PAC

Comisarul European pentru Agricultură aşteaptă părerile românilor interesaţi de reformarea Politicii Agricole Comune (PAC). Pachetul legislativ privind reformarea PAC ar putea fi aprobat până la finele lui 2012.

Comisarul european Dacian Cioloş, aflat în prima sa vizită în România, a anunţat că a la

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 23 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 55 minute
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 38 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°