Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Avantajele şi dezavantajele unui sistem populist"

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 noiembrie 2004 ·

interviu cu prof. dr. Ioan MIHĂILESCU Înainte de 1989, se crease un fel de "mit al diplomei": oamenii îşi trimiteau copiii la facultate ca "să aibă o diplomă", ceea ce însemna o muncă "mai uşoară" şi "mai curată" şi un anumit statut social. Era o soluţie de "salvare", de evitare a dificultăţilor sistemului? În vremea aceea, principala - dacă nu singura - cale de ascensiune socială şi profesională era acumularea de educaţie sau mai bine zis acumularea de diplome, ceea ce s-a perpetuat şi după 1990. Era o puternică motivaţie pentru învăţămîntul superior, pentru că era un mijloc de a ieşi din condiţia unor categorii mai precare. A face liceul sau facultatea era în primul rînd un mijloc de evadare din propria categorie socială, o cale de a obţine o slujbă pe termen îndelungat (căci stabilitatea în muncă era apreciată, aşa cum este şi în prezent, în dauna mobilităţii). Exista şi un prestigiu relativ înalt al universităţii: absolvenţii de facultate ori profesorii universitari se bucurau de un prestigiu mult mai mare decît în prezent. De aceea, presiunea pentru învăţămîntul superior era foarte puternică, mai ales la facultăţile care ofereau şansa unui plasament profesional mai bun şi unde admiterea devenise o loterie: la 30 sau 40 de candidaţi pe un loc, nu mai putea fi vorba despre o reală selecţie. Ce s-a schimbat între timp? După 1990, cred că avem două faze. Cea dintîi este una în care presiunea asupra învăţămîntului superior, nesatisfăcută în perioada anterioară, şi-a găsit o rezolvare în universităţile particulare, care au explodat în anii 1990-1992, de multe ori fără nici o siguranţă privind calitatea şi pregătirea. Aceste universităţi răspundeau unei nevoi sociale, iar oamenii aveau încredere oarbă, nu-şi puneau problema dacă acele universităţi le ofereau într-adevăr ceva. Cînd au început să se afirme noii îmbogăţiţi şi cînd presa a construit modelul social c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zece ani fără permis auto pentru cei care sunt prinși băuți sau drogați la volan. Legea merge la promulgare

Ziare.com acum 44 minute
Camera Deputaţilor a adoptat marți, 14 mai, decizional, proiectul de lege iniţiat de către senatorul PSD Robert Cazanciuc care prevede că şoferii prinşi băuţi sau drogaţi la volan vor rămâne 10 ani fără permis auto. Cazanciuc spune că, din momentul

Război în Ucraina, ziua 810. Ciolacu despre sistemul Patriot pentru Ucraina: am vorbit cu președintele României. Decizia, în CSAT

Press Alert acum 13 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit marți că a discutat cu președintele României, Klaus Iohannis, despre sistemul Patriot care ar putea fi trimis în Ucraina. „Am vorbit cu președintele României, decizia va fi luată în CSAT”, a spus premierul. Decla

CCR a respins sesizarea de neconstituţionalitate privind Ordonanţa de comasare a alegerilor din 9 iunie, depusă la cererea REPER - surse

News.ro acum 36 minute
Curtea Constituţională a respins, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea alegerilor din 9 iunie, care prevede comasarea alegerilor europarlamentare şi locale. Sesizarea a fost făcut

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum o ora
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Datele și orele de start pentru meciurile cu Bulgaria și Liechtenstein, ultimele ale României înainte de EURO

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a anunțat orele la care vor avea loc ultimele două meciuri amicale ale naționalei înainte de EURO 2024, cu Bulgaria, respectiv Liechtenstein. Astfel, România - Bulgaria se va juca pe 4 iunie de la ora 21:30, iar România -

Ministrul Apărării: Sistemul Patriot operaţional în România este indispensabil. Discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT

G4Media acum 32 minute
Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil, iar discuţia privind cedarea unei astfel de baterii către Ucraina va fi analizată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a declarat, marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvă

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum 2 ore
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

16°
mar.

9°/16°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°